Video JD Vance, gafă la întâlnirea cu premierul italian: „Sper că chiar asta ați spus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a stârnit controverse printr-o glumă neinspirată făcută în cadrul întâlnirii avute cu premierul italian Giorgia Meloni la Roma, sugerând că aceasta ar fi putut foarte bine să-l numească „ticălos” și nu și-ar fi dat seama, întrucât nu înțelege o boabă de italiană, relatează Express.

JD Vance și Georgia Meloni s-au întâlnit la Roma FOTO Profimedia

Prin gafa sa, vicepreședintele american ar fi putut da gazdei sale impresia că nu percepe primirea călduroasă a acesteia drept realmente sinceră.

Vance a sosit vineri la Roma pentru angajamente la Vatican și o întâlnire cu prim-ministrul Meloni, după ce aceasta a fost primită recent de Donald Trump la Casa Albă.

În timpul unei ședințe foto, premierul italian a declarat Italia este mândră că are o „relație specială” cu SUA și administrația Trump.

Vance a răspuns apreciativ: „Grozav, ei bine, mulțumesc, prim-ministră Meloni, este minunat să vă revăd. Sper că chiar asta ați spus”.

Apoi s-a uitat spre jurnaliștii prezenți și a încercat să facă o glumă: „Firește că ea ar fi putut să mă facă și ticălos, și nu mi-aș da seama.. însă ar spune-o în cea mai frumoasă limbă posibilă”.

În timp ce prim-ministrul Meloni a râs politicos la remarca lipsită de tact a lui Vance, utilizatorii rețelelor de socializare au fost mai puțin îngăduitori, relatează Express.

Un utilizator a remarcat pe X: „Chiar ești un ticălos”. Un altul i-a răspuns: „dacă ar fi făcut-o, nu ar fi fost o insultă, ci doar realitatea”.

Altcineva a glumit că Vance este „jenant”, înainte ca un alt comentator să spună că în urma incidentului a devenit populară pe Google o căutare a cuvântului italian pentru „ticălos”.

Nu este prima dată când stilul neobișnuit de diplomație al vicepreședintelui Vance stârnește reacții publice dure. Vicepreședintele american a fost ironizat după ce a insistat că liderul ucrainean ar trebui să spună mult mai des „mulțumesc” pentru ajutorul primit de la SUA.

Mai recent, Vance a declanșat o dezbatere publică cu China după ce a afirmat: „Împrumutăm bani de la țăranii chinezi pentru a cumpăra lucrurile pe care aceștia le produc”.

Nici măcar Marea Britanie nu a fost menajată. În timpul unei alte întâlniri în Biroul Oval, Vance a sugerat premierului britanic Keir Starmer că în Regatul Unit ar lipsi libertatea de exprimare.

Totodată, vicepreședintele american a criticat valorile europene, afirmând că continentul riscă să comită „sinucidere civilizațională” din cauza granițelor deschise și a cenzurii.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA