Inspecţii în toate cazărmile din Germania pentru depistarea eventualelor simboluri naziste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea armatei germane a anunţat că a ordonat inspecţii în toate cazărmile după un scandal provocat de descoperirea unor simboluri naziste în două dintre acestea, transmite France-Presse.

„Inspectorul-şef al Bundeswehrului a ordonat această inspecţie în toate proprietăţile armatei pentru a se verifica dacă în acestea se găsesc relicve ale Wehrmachtului (armata regimului nazist, n.red.)“, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, adăugând că, în cazul în care vor fi descoperite astfel de simboluri, acestea vor fi înlăturate.

Decizia a fost luată în urma unui scandal care a zguduit Bundeswehrul şi Ministerul Apărării în ultimele două săptămâni. Este vorba despre arestarea unui ofiţer în vârstă de 28 de ani de la baza franco-germană de la Illkirch, în apropiere de Strasbourg (estul Franţei), suspectat că a plănuit asasinarea unor personalităţi de stânga sau a unor străini, dându-se drept refugiat sirian.

Despre acest tânăr s-a aflat ulterior că susţinea de mai mulţi ani teze ultranaţionaliste şi xenofobe. 

O inspecţie la cazarma sa din Illkirch a dus la descoperirea unor relicve ale Wehrmachtului, expuse de ceva vreme într-o sală comună a bazei, dar fără ca acest lucru să fi atras atenţia cuiva.

Ministerul Apărării, care interzice astfel de obiecte, a descoperit apoi un caz similar într-o altă bază militară - la Donaueschingen, în sud-vestul Germaniei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!