Incidente grave la un raliu în Scoţia: trei persoane au murit, iar cel puţin şase au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei persoane au murit, iar o patra este în stare critică. FOTO: PA

Trei persoane au murit şi cel puţin alte şase au rănite sâmbătă, după ce două maşini au intrat într-o mulţime de spectatori, la un raliu în Scoţia, relatează BBC.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 16.00 (n.r. - 18.00, ora României), în timpul raliului Jim Clark, în apropiere de Kelso, lângă frontiera cu Anglia. Un prim accident a dus la moartea a trei persoane, iar o persoană rănită grav a fost dusă la Edinburgh Royal Infirmary, în stare critică, au precizat autorităţile locale, citate de corespondentul BBC.

Poliţia scoţiană a anunţat că ulterior a avut loc un al doilea accident în urma căruia cinci persoane au fost rănite, ceea ce a dus la oprirea cursei.

Un martor a relatat, într-un mesaj postat pe Facebook, că la faţa locului „se afllă 15 ambulanţe, iar aproximativ 40 de persoane oferă îngrijiri medicale celor răniţi”.

„A fost deschisă o anchetă pentru a investiga acest caz”, a anunţat poliţia locală, într-un comunicat. Berwick & District Motor Club, Border Ecosse Car Club şi reprezentanţii instituţionali Motor Sports Association (MSA) au anunţat că vor coopera deplin cu autorităţile pentru a rezolva cazul de faţă

Raliul poartă numele pilotului scoţian al Formulei 1 Jim Clark, care a murit în 1968, în urma unui accident produs în Germania. Acest raliu durează trei zile şi se desfăşoară pe un circuit auto închis.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită