Incă o lovitură dată Ungariei. Ajutorul de stat pentru Malev e ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forintul, moneda Ungariei, a atins cel mai scăzut curs al ultimilor doi ani

Comisia Europeană (CE) a constatat că finanţarea şi facilităţile acordate companiei ungare Malev între 2007 şi 2010, în contextul privatizării şi renaţionalizării sale, constituie ajutor de stat ilegal, în condiţiile în care operatorul de transport nu ar fi putut obţine finanţări în condiţii similare de pe piaţă. Ungaria trebuie să recupereze ajutorul ilegal acordat Malev. Este vorba despre mai multe facilităţi care ajun

Comisia Europeană a precizat astăzi că, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile autorităţilor publice în companii care desfăşoară activităţi economice pot fi considerate libere de ajutor doar în cazul în care sunt realizate în condiţii comparabile cu cele ale oricărui jucător privat de pe piaţă.

Ancheta Comisiei Europene în cazul Malev a concluzionat că, având în vedere situaţia financiară extrem de dificilă compania ar fi fost în imposibilitatea de a asigura finanţarea de pe piaţă în condiţiile în care a primit susţinere de la stat.

"O societate aflată în dificultate poate primi ajutor de stat, în condiţiile stricte stabilite în Ghidul UE din 2004 privind salvarea şi restructurare. Măsurile în favoarea Malev nu au îndeplinit aceste criterii, pentru că societatea nu au putut demonstra modul în care ar deveni viabilă din nou, în conformitate cu planul de afaceri actual. Planul de afaceri al Malev nu arată nici o dovadă că o sursă privată ar putea contribui la costurile de restructurare şi nici că există măsuri pentru a reduce denaturarea concurenţei provocată de ajutorul de stat", a mai precizat CE. Mai mult decât atât, Malev a primit deja ajutor de stat în mod repetat, pe parcursul ultimilor ani.

Pentru a remedia denaturarea concurenţei cauzată de avantajele economice pe care Malev le-a primit de la stat, Ungaria trebuie să recupereze ajutorului financiar acordat companiei. Acest lucru va restabili situaţia care a existat pe piaţă înainte de acordarea ajutorului, anulând sau cel puţin atenuarea denaturarea concurenţei cauzată de ajutor, a mai precizat CE.

După câteva încercări nereuşite de privatizare, în 2007, Ungaria a încheiat un acord de vânzare cu AirBridge Zrt. Pentru pachetul majoritar al companiei naţionale Malev.

Câţi bani a primit ca ajutor

Urmare a mai multor rapoarte şi informaţii de presă şi a unei reclamaţii despre intenţia Ungariei de a re-naţionaliza Malev, Comisia a deschis o investigaţie aprofundată, în decembrie 2010 în care a examinat:

1. Preluarea în decembrie 2007, a unui împrumut de 76 de milioane de euro acordat Malev în 2003;
2. O facilitate în numerar în valoare de 4.3 miliarde de forinţi;
3. O amânare a datoriilor în valoare de 13.8 miliarde de forinţi;
4. Două majorări de capital de 25.4 miliarde de forinţi, în februarie 2010 şi 5,7 miliarde de forinţi în septembrie 2010;
5. Împrumuturi acordate între mai-septembrie 2010 în valoare totală de 14.9 miliarde de forinţi;

Combinaţie cu ruşii

În februarie 2010, statul ungar prelua 95% din acţiunile transportatorului aerian Malev de la acţionarul majoritar de atunci, o bancă rusească, după o încercare eşuată de privatizare a companiei.

Guvernul maghiar a oferit atunci Malev 25,2 miliarde de forinţi (93,4 milioane de euro), prin conversia creanţelor în acţiuni şi plata unei sume în numerar, potrivit informaţiilor publicate de ministerul ungar de Finanţe. Ungaria a devenit astfel acţionarul majoritar, în locul băncii publice ruse Vnesheconombank. Banca deţinea pachetul de control din 2009, după ce preluase acţiunile vândute în 2007 firmei AirBridge, a lui Boris Abramovici, în cursul celei de-a şaptea încercări de a privatiza compania după căderea comunismului în 1990.

Guvernul maghiar se angaja atunci la un plan major de restructurare a companiei, ce includea disponibilizări, în încercarea de a readuce compania pe profit până în 2012.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două