Ianukovici cere sesiune extraordinară a Parlamentului pentru eventuala demitere a Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru dezbaterea eventualei demiteri a Guvernului, o revendicare solicitată de manifestanţii proeuropeni de la Kiev, relatează AFP.

Viktor Ianukovici s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului, Volodimir Ribak, şi i-a cerut să convoace o sesiune extraordinară pentru „soluţionarea rapidă" a crizei şi pentru validarea rezultatelor negocierilor cu opoziţia, a comunicat Preşedinţia Ucrainei.

Ribak a precizat că sesiunea extraordinară ar urma să fie convocată săptămâna viitoare.

Cinci protestatari au murit în confruntările cu forţele de ordine produse miercuri la Kiev, iar alţi aproximativ 300 au fost răniţi. Uniunea Europeană s-a declarat „şocată" de violenţele din Ucraina, avertizând Kievul cu „posibile acţiuni" şi "consecinţe" asupra relaţiilor bilaterale. 

„Deplângem în termenii cei mai puternici utilizarea forţei şi violenţele", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, adăugând că UE analizează "posibile acţiuni şi consecinţe asupra relaţiilor bilaterale".

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri