Grecii caută sprijin la mormântul unui profet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faima călugărului Paisie ajunsese aproape la fel de mare ca cea a lui Nostradamus

Legenda spune că acum aproape trei decenii, un călugăr bărbos care vizita oraşul Souroti a făcut o profeţie îngrijorătoare: Grecia va trece printr-o perioadă de „mari nelinişti şi confuzie“, urmată de foamete şi revolte.

Credincioşii spun că această viziune sumbră a părintelui Paisie, un ascet care a murit în 1994, a fost de fapt o previziune a revoltelor care sfâşie această ţară înglodată în datorii. Aceste profeţii alimentează interesul grecilor pentru călugărul ortodox. Ei se chinuiesc să găsească un sens în această criză financiară brutală.

Paisie Aghioritul, care şi-a petrecut viaţa ca sihastru în peninsula monastică a Muntelui Athos, a devenit o senzaţie datorită poveştilor despre prezicerile şi miracolele lui, poveşti amintite în cărţi cu priză la public şi chiar în mediul online.

Duminica, sute de pelerini formează o coadă la mormântul călugărului aşteptându-şi rândul să îngenuncheze, să se roage şi să sărute crucea de lemn de la căpătâiul său. Oamenii cer ajutor pentru obţinerea unui loc de muncă, ca să-şi poată plăti facturile şi pentru a supravieţui perioadei dificile pe care o traversează, relatează „Wall Street Journal“.

„Paisie a prezis multe chestii, iar profeţiile sale devin, acum, realitate“, spune Costas Katsaounis pentru WSJ. „El a prevăzut criza, dar mai spunea şi că lucrurile se vor îmbunătăţi, că vom reuşi să depăşim perioada neagră şi că prosperitatea se va întoarce. I-a ajutat pe mulţi.“

Faima lui Paisie ajunsese aproape la fel de mare ca cea a lui Nostradamus, un spiţer din secolul XVI care, spun credincioşii, a profeţit totul, de la Hitler la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

„Personalităţi ca Paisie Aghioritul reprezintă tipul şamanului, al magicianului tribului“, spune Alexandra Koronaiou, sociolog la Universitatea Panteion din Atena. „Ei sunt încarnarea puterii transcendentale, invizibile.“

Economia Greciei este deja în al cincilea an de colaps şi aşteptările nu sunt optimiste nici pentru 2013. Rata şomajului este de peste 25% şi chiar şi familiile din clasa de mijloc se luptă să-şi hrănească copiii. Mulţi greci simt că societatea lor e pe punctul de a se prăbuşi, aşa că-şi caută alinare.

„Atunci când se întâmplă ceva care îngenunchează o ţară întreagă, oamenii caută o explicaţie religioasă“, spune Vasilios Makrides, profesor de studii religioase şi specialist în religia creştin-ortodoxă. „Ei caută susţinere din partea supranaturalului.“

Paisie Aghioritul, născut cu numele Arsenios Eznepedis în Anatolia în 1924, este o parte a unei tradiţii monastice lungi, căreia credincioşii îi atribuie puterea previziunilor. Spiritualitatea monastică are puterea de a vedea lucruri invizibile pentru alţii, de a interpreta semne şi de a prezice cursul evenimentelor.

Chiar şi înainte de moartea sa, el era foarte cunoscut în cercurile religioase, atrăgând credincioşii la Muntele Athos pentru a primi îndrumări spirituale şi sfaturi. Mulţi se aşteaptă ca, într-un final, să fie canonizat.

„Oamenii caută ceva către care să se îndrepte“, spune părintele Vasilios Havatzas, şeful operaţiunilor caritabile ale Bisericii din Atena. „Dar mulţi exagerează. Îl transformă într-un fel de profet. Asta nu înseamnă că tot ce a spus Elder este adevărat“, a adăugat părintele pentru WSJ.

„Oamenii îşi găsesc alinare în credinţă“, spune Constantinou, o tânără de 32 de ani care stă la rând pentru a ajunge la mormântul călugărului. „Deşi viaţa de zi cu zi este grea, Paisie dă forţă oamenilor. Îi ajută să reziste.“

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online