Grecia a reclamat la NATO declaraţiile inflamatorii ale Turciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia a trimis scrisori la NATO şi Naţiunile Unite pentru a reclama ceea ce a calificat drept declaraţii ''inflamatoare'' ale preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi pentru a le cere să condamne comportamentul Ankarei, au indicat miercuri surse diplomatice, conform Agerpres.

Ankara a trimis săptămâna aceasta scrisori la UE, NATO şi ONU Foto: AFP

Cele două ţări, aliate în cadrul NATO, dar inamici istorici, sunt în dispută de mai multe decenii în legătură cu mai multe probleme, între care delimitarea platoului continental, survolarea Mării Egee şi insula divizată Cipru, aminteşte Reuters.

Luni, UE şi-a exprimat preocuparea faţă de afirmaţiile preşedintelui turc, care a acuzat Grecia - stat membru al Uniunii - că a ocupat insule demilitarizate din Marea Egee, adăugând că Turcia este gata să "facă tot ce este necesar", la momentul potrivit.

Potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, Ankara a trimis săptămâna aceasta scrisori la UE, NATO şi ONU pentru a-şi explica poziţia şi opinia în probleme cum sunt delimitarea spaţiului aerian, a apelor teritoriale şi statutul insulelor demilitarizate din Marea Egee.

Miercuri, surse diplomatice greceşti au afirmat că scrisorile trimise de Turcia şi argumentele sale sunt nefondate şi încalcă legislaţia internaţională. Sursele au precizat că Atena a trimis la rândul ei scrisori la ONU şi NATO.

"Atitudinea turcă este un factor de destabilizare pentru unitatea şi coeziunea Alianţei nord-atlantice, slăbind flancul sudic al NATO într-un moment de criză", a denunţat ministrul de externe turc Nikos Dendias într-o scrisoare remisă secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026