Goana după aur le aduce profit grecilor, dar costurile sunt suportate de mediul înconjurător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecii au protestat sâmbătă în Atena faţă de exploatarea resurselor miniere din Ierissos. FOTO: Reuters

În urmă cu zece ani, Curtea Constituţională a Greciei a decis că impactul nociv asupra mediului este un motiv suficient de puternic pentru a interzice exploatarea unor zăcăminte aurifere din regiunea elenă Ierissos. Între timp, criza i-a făcut pe politicieni să se răzgândească şi să permită unei companii din Canada să demareze operaţiuni de exploatare a resurselor, spre nemulţumirea a mii de greci, care au protestat faţă de această decizie.

Compania Eldorado Gold Corporation din Canada a început deja să niveleze sute de hectare de teren în regiune şi speră ca mina să funcţioneze la capacitate maximă în mai puţin de doi ani. Nu este singura operaţiune a canadienilor în Ierissos: compania a redeschis mai multe mine abandonate, căutând aur, cupru, zinc şi grafit. 

Operaţiunile companiei vor duce la crearea a 1.500 de locuri de muncă până în 2015, iar acesta este principalul argument invocat de guvernanţii care au permis exploatarea zăcămintelor. Rata şomajului în Grecia se situa, la sfârşitul lunii octombrie, la 26,8%, fiind una dintre cele mai ridicate dintre statele dezvoltate.

Locurile de muncă nu-i impresionează însă pe greci, care au organizat proteste repetate pentru a atrage atenţia asupra pericolelor de mediu pe care le generează operaţiunile miniere. Decizia de a permite companiei să extragă aurul în condiţii riscante nu este altceva decât un exemplu puternic pentru dorinţa guvernanţilor de a accepta orice fel de operaţiuni pentru a-şi impulsiona economia, indiferent de costurile de mediu. 

„Va fi un business pentru 10, poate 15 ani, iar apoi această companie va dispărea, lăsând toată poluarea în urmă, exact cum au făcut şi ceilalţi”, explică pentru „The New York Times” Cristos Adamidis, un proprietar de hotel din regiune, care se teme că operaţiunile miniere vor distruge afacerile locale, inclusiv pe cele din turism. 

„Dacă preţul aurului scade, s-ar putea să nu dureze nici măcar atât. Între timp, praful ridicat va omorî pădurile. Nu vor mai exista capre, măslini sau culturi de mazăre”, spune el. 

Tensiunile generate de noile planuri de dezvoltare se fac simţite şi în alte regiuni din Grecia.

Economia elenă trece acum prin al şaselea an consecutiv de recesiune, iar guvernanţii sunt nerăbdători să impulsioneze afaceri care să aducă bani în vistieria statului. În plus, aceştia se confruntă cu presiuni tot mai ridicate din partea creditorilor internţionali pentru a accepta astfel de operaţiuni.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%