Gigantul UBS a aflat de furtul a două miliarde de dolari numai pentru că traderul s-a autodenunţat. Cât de sigur este sistemul bancar?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traderul Kweku Adoboli, arestat ieri la Londra pentru că ar fi provocat pierderi băncii elveţiene UBS de 2 miliarde de dolari prin tranzacţii neautorizate, a alertat chiar el conducerea instituţiei financiare despre acest lucru, potrivit BBC.

BBC a aflat că Adoboli a informat chiar el UBS despre tranzacţiile sale neautorizate.

UBS a examinat apoi tranzacţiile efectuate de acesta şi a informat Autoritatea pentru Servicii Financiare şi poliţia, astfel că Kweku Adoboli a fost arestat de către poliţia din City of London.

Potrivit BBC, faptul că traderul a decis să îşi informeze colegii despre tranzacţii, iar sistemul de monitorizare al UBS nu a detectat acest lucru, măreşte temerile cu privire la capacitatea băncilor de investiţii de a controla riscurile uriaşe pe care şi le asumă brokerii lor.

"Dacă domnul Adoboli nu şi-ar fi dezvăluit miercuri activităţile sale, pierderea finală a UBS ar fi putut fi chiar mai mare", afirmă Robert Peston, editor de business la BBC.

Autoritatea pentru Servicii Financiare investighează de ce UBS nu a reuşit să identifice tranzacţiile neautorizate.

UBS a refuzat să comenteze situaţia.

Banca elveţiană va fi retrogradată

În acelaşi timp, agenţia de rating Moody's a spus că va revizui ratingul UBS, iar analiza se va concentra pe depistarea slăbiciunilor din departamentul de management al riscului.

Kweku Adoboli, despre se care se crede că lucra în divizia europeană de acţiuni, era interogat astăzi de către poliţie. 

Moody afirmă că deşi UBS a fost suficient de puternic din punct de vedere financiar să depăşească pierderile, ridică temeri cu privire la capacitatea de a controla riscurile.

Salvată de autorităţi

În 2008, UBS a fost salvat de statul elveţian după pierderi uriaşe în urma unor active toxice deţinute de divizia de investiţii a băncii.

Apoi a fost implicată într-o dispută cu autorităţile din SUA cu privire la o evaziune fiscală, fiind forţată să dezvăluie numele a peste 300 de clienţi şi să plătească o amendă de 780 milioane dolari. A urmat şi un al doilea caz, în care a convenit să dezvăluie numele a 4450 de clienţi din SUA.

UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat, joi, că a înregistrat o pierdere de două miliarde de dolari din cauza unor tranzacţii financiare neautorizate efectuate de un trader al diviziei de investiţii. Poliţia din City of London, centrul financiar al metropolei britanice, a anunţat că în noaptea de miercuri spre joi a reţinut un bărbat în vârstă de 31 de ani sub suspiciunea de fraudă.

Presa internaţională a pus sub semnul întrebării frauda. Business Insider a scris ieri că toate poveştile cu traderi escroci sunt obscure, însă povestea UBS este chiar ciudată. Totodată, Financial Times afirma că este greu de crezut că UBS susţine că nu a identificat originea tranzacţiilor care au provocat pierderi de două miliarde de dolari. Vezi aici detalii!

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile