Germanii ar putea fi obligaţi să prezinte un test negativ, dovada vaccinării sau trecerii prin COVID-19 pentru a călători cu mijloacele de transport în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alte ţări europene solicită pasagerilor să furnizeze dovada vaccinării sau a testării pentru călătoriile pe distanţe lungi cu transportul public FOTO Shutterstock

Germanii ar putea fi obligaţi în curând să prezinte un test negativ, dovada vaccinării sau trecerii prin Covid-19 pentru a călătorii cu mijloacele de transport în comun, autorităţile analizând adoptarea unor măsuri drastice pentru a combate noua creştere a cazurilor de îmbolnăvire, transmite Reuters.

Germania a înregistrat în ultima săptămână un nou record al cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus, în condiţiile în care creşterea activităţilor în spaţii închise odată cu răcirea vremii a transformat încă o dată Europa în epicentrul pandemiei.

Acest al patrulea val de infecţie provoacă dificultăţi guvernului pe cale să se formeze, trei partide negociind pentru a forma următorul cabinet după alegerile neconcludente din septembrie.

Social-democraţii de centru-stânga, Verzii şi FDP, pro-business, au declarat luni că vor adăuga măsuri mai dure la proiectul lor de lege care este examinat de Bundestag (camera inferioară a parlamentului) pentru a face faţă epidemiei.

Aşa-numitele reguli 3G, care prevăd un test Covid-19 negativ sau dovada recuperării sau vaccinării ar trebui să se aplice transportului public, precum şi locurilor de muncă, conform unui document de politică al celor trei părţi. Nu este clar cum vor fi aplicate prevederile.

„Pentru a sparge rapid şi cu forţă al patrulea val, am convenit... alte reguli”, a scris, pe Twitter, parlamentarul Verzilor Kathrin Goering-Eckardt. Cu toate acestea, ea a spus mai târziu reporterilor că nu a existat un acord cu privire la vaccinarea obligatorie în unele sectoare, cum ar fi casele de îngrijire, evidenţiind o divizare în viitorul guvern între partidul ei şi SPD, pe de o parte, şi FDP, pe de altă parte, care este mai liberal.

Propunerea de noi restricţii în Germania a venit în momentul în care guvernul austriac a impus luni carantinarea persoanelor nevaccinate.

Alte ţări europene solicită pasagerilor să furnizeze dovada vaccinării sau a testării pentru călătoriile pe distanţe lungi cu transportul public. Dar nu este clar dacă alte ţări solicită acest lucru pentru transportul urban.

Bundestagul urmează să voteze joi proiectul de lege, astfel încât acesta să poată intra în vigoare înainte de expirarea stării de urgenţă a Germaniei din 25 noiembrie, care a oferit temeiul legal pentru măsurile anterioare împotriva pandemiei.

Pe lângă regulile la nivel naţional, noua lege îşi propune să ofere celor 16 landuri ale Germaniei un set de instrumente cu opţiuni pe care le pot aplica separat, având în vedere că rata de infectare variază foarte mult în ţară.

Rate mai mari există în regiunile cu cele mai scăzute rate de vaccinare, şi anume estul şi sudul Germaniei. Însă noul proiect de lege exclude măsuri precum blocarea şcolilor şi interzicerile de acces aplicate în timpul valurilor anterioare ale pandemiei, stârnind critici din partea unor factori de decizie politică că diminuează percepţia riscului şi flexibilitatea.

Rata de vaccinare a Germaniei, de 67%, este printre cele mai scăzute din Europa de Vest, ceea ce ar putea ameninţa performanţa sa relativ puternică de până acum în combaterea pandemiei. Până acum, Germania a înregistrat aproximativ 1.164 de decese la un milion de oameni din cauza Covid-19, comparativ cu 1.828 în medie pentru Uniunea Europeană, conform datelor din 14 noiembrie oferite de Our World in Data.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"