Germania şi Marea Britanie îi cer lui Lukaşenko să clarifice ce s-a întâmplat cu lidera opoziţiei Maria Kolesnikova: „Noi, cei din UE, vom reacţiona”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Kolesnikova FOTO EPA-EFE

Germania şi Marea Britanie au cerut luni preşedintelui belarus Alexandr Lukaşenko să clarifice ce s-a întâmplat cu lidera protestatarilor Maria Kolesnikova, în urma informaţiilor că politiciana din opoziţie a fost reţinută de bărbaţi mascaţi neidentificaţi în dimineaţa zilei de luni, transmite Reuters.

Kolesnikova, membră a consiliului de coordonare al opoziţiei, este una dintre politicienele din Belarus care şi-au unit forţele înainte de alegerile din 9 august pentru a încerca să se opună preşedintelui Lukaşenko.

”Suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu doamna Kolesnikova. Cerem claritate cu privire la locul unde se află şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici din Belarus ", a declarat ministrul german de Externe Heiko Maas în comentariile publicate pe Twitter de Ministerul de Externe.

Germania, care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, lucrează ”cu viteză maximă” la un pachet de sancţiuni ale UE împotriva liderilor din Belarus, a adăugat Maas.

Marea Britanie a cerut la rândul ei guvernului belarus să facă o prioritate din eliberarea Mariei Kolesnikova.

”Suntem foarte îngrijoraţi de siguranţa Mariei Kolesnikova. Regimul Lukaşenko trebuie să facă o prioritate din revenirea în siguranţă a acesteia. Regimul trebuie să înceteze să mai brutalizeze protestatarii, să elibereze prizonierii politici şi să înceapă un dialog cu protestatarii”, a declarat ministrul de Externe britanic, Dominic Raab.

Trei diplomaţi ai UE au declarat luni că UE intenţionează să impună sancţiuni economice pentru 31 de înalţi oficiali din Belarus, inclusiv împotriva ministrului de Interne, până la jumătatea lunii septembrie, ca răspuns la alegerile despre care Occidentul spune că au fost trucate.

UE îşi propune să pedepsească represiunea declanşată de guvernul belarus şi să sprijine apelurile pentru organizarea unor noi alegeri.

Maas a declarat că arestările continue şi violenţa împotriva membrilor opoziţiei şi a manifestanţilor sunt inacceptabile.

"Oricine vede imaginile demonstraţiilor paşnice de la Minsk nu poate închide ochii asupra faptului că oamenii cer o schimbare în politica şi stilul de conducere", a spus Maas.

Germania şi alte ţări europene i-au cerut în repetate rânduri lui Lukaşenko să înceapă un dialog politic cu opoziţia, dar această cerere a fost ignorată, a spus Maas.

”Dacă domnul Lukaşenko nu îşi schimbă cursul, noi, cei din UE, vom reacţiona”, a adăugat Maas.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne