Germania promite o „ofensivă a reconstrucţiei" în Ucraina

0
Publicat:

 Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a anunţat miercuri, la Londra, o „ofensivă a reconstrucţiei" în Ucraina, ca o contrapondere la agresiunea Rusiei, informează dpa.

Ucraina a pierdut în 2022 29% din PIB. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Conform unui comunicat al Ministerului britanic de Externe, la scurt timp înaintea începerii Conferinţei pentru Refacerea Ucrainei, Baerbock a apreciat că reconstrucţia acestei ţări va fi „o problemă enormă", scrie Agerpres.

Doar în 2022, Ucraina a pierdut 29% din Produsul Intern Brut, cu o inflaţie care s-a ridicat la 27%", a spus reprezentanta guvernului de la Berlin.

Banca Mondială estimează că reconstrucţia Ucrainei va costa peste 400 de miliarde de dolari în următorul deceniu.

În prezent, Germania oferă „noi ajutoare umanitare uriaşe familiilor afectate cel mai grav de distrugeri, inundaţii şi strămutări", a spus ministrul, adăugând că pe termen mediu obiectivul este sprijinul pentru asigurarea finanţării, iar pe termen lung procesul de aderare a Ucrainei la UE va pune bazele unei economii ucrainene durabile şi prospere.  

Ajutorul Germaniei este de nezdruncinat azi, mâine şi poimâine. Deoarece pentru o pace durabilă nu este suficient ca Ucraina să câştige războiul - dorim să devină o parte a proiectului de pace şi prosperitate în Europa", a mai declarat Baerbock.  

Regatul Unit, care găzduieşte alături de Ucraina conferinţa de anul acesta, contează mult pe promovarea investiţiilor private, pe lângă ajutorul direct. Conform guvernului britanic, sute de companii internaţionale şi-au făcut deja cunoscute intenţiile de a participa la reconstrucţia Ucrainei.

Printre acestea se numără şi multe firme germane, care sunt încă active în Ucraina în ciuda războiului, a arătat ministrul german de externe. Baerbock a explicat că ţara sa sprijină aceste eforturi prin garanţii pentru investiţii la nivel naţional.

Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat că la conferinţa de la Londra se va crea un cadru pentru asigurarea împotriva riscului de război, acoperit de ţările G7 - grupul celor mai importante economic democraţii din lume - care să ofere companiilor private mai multă securitate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG