Georgia are un nou președinte. Cine este Mihail Kavelaşvili, fostul fotbalist acuzat că este o marionetă a rușilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un colegiu electoral, controlat de partidul de guvernământ Visul Georgian, l-a numit sâmbătă pe Mihail Kavelaşvili în funcţia de preşedinte al Georgiei, în urma unui vot boicotat de opoziţie pe fondul unei crize politice şi a protestelor de amploare antiguvernamentale din această ţară din Caucaz.

Mihail Kavelaşvili este noul președinte al Georgiei FOTO Mihail Kavelaşvili / Facebook

Preşedintele Comisiei Electorale din Georgia, Giorgi Kalandarişvili, a declarat că Kavelaşvili a fost ales cu 224 de voturi, potrivit Agerpres.

Actuala şefă a statului, Salome Zurabişvili, care s-a despărţit de guvernare, a denunţat acest vot ca fiind "ilegitim" şi a spus că va refuza să demisioneze până când nu vor fi organizate noi alegeri legislative.

Mihail Kavelaşvili, fost fotbalist, este cunoscut pentru diatribele sale împotriva criticilor puterii, faţă de care a arătat o loialitate infailibilă, comentează AFP.

Kavelaşvili, în vârstă de 53 de ani, a ţinut discursuri în Parlament, adesea pline de obscenităţi, împotriva criticilor partidului de guvernământ Visul Georgian, dar şi împotriva persoanelor LGBT+.

Carieră în fotbal

Înainte de a se alătura Visului Georgian, a avut o carieră de fotbalist la cluburi georgiene şi europene, inclusiv Manchester City. În semn de recunoştinţă pentru loialitatea sa, el a fost catapultat la şefia statului, într-un moment delicat pentru Georgia.

În Georgia, puterile şefului statului sunt limitate şi în esenţă simbolice. Dar acest lucru nu a împiedicat-o pe actuala ocupantă a postului, fosta diplomată franceză Salome Zurabişvili, să devină una dintre vocile opoziţiei pro-europene.

Votul indirect pentru alegerea preşedintelui survine într-un moment în care Georgia este cufundată într-o criză politică de la alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii octombrie, ale căror rezultate sunt contestate, şi demonstraţiile de stradă, marcate de violenţe.

Cine este miliardarul din spatele lui Kavelașvili

Protestatarii îl acuză pe Mihail Kavelaşvili că este o marionetă a miliardarului Bidzina Ivanişvili, care şi-a făcut averea în Rusia, a fondat partidul Visul Georgian şi conduce Georgia din umbră din 2012.

Acest fost fotbalist i-a acuzat pe occidentali că doresc ca "un număr cât mai mare de oameni să fie neutri şi toleranţi faţă de ideologia LGBTQ care se presupune că îi apără pe cei slabi, dar este de fapt opusă umanităţii".

Din 2016, este membru al Parlamentului şi a fost reales după scrutinul legislativ din octombrie. În 2022, a creat o facţiune cu teme anti-occidentale care s-a desprins oficial de Visul Georgian, dar este considerată a fi de fapt tot sub controlul acestui partid.

În discursurile sale, el a acuzat Occidentul că vrea să împingă Georgia - care a avut deja un scurt război cu Rusia în 2008 - în conflictul armat din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant