Garanțiile de securitate ale Ucrainei, lăsate în mâinile lui Putin

Garanțiile oferite de Statele Unite sunt considerate singura cale realistă către pace în Ucraina. Însă, indiferent cât de solide par acestea din perspectiva președintelui Volodîmîr Zelenski, realitatea este că influența decisivă rămâne la Moscova, scrie Politico.

La începutul anului 2025, relațiile dintre Ucraina și Statele Unite au traversat un moment tensionat, după un schimb dur de replici între Zelenski, președintele american Donald Trump și vicepreședintele JD Vance, în Biroul Oval. De atunci, raporturile dintre Washington și Kiev au oscilat, reflectând incertitudinile mai largi privind sprijinul occidental pentru Ucraina.

Europa a reacționat la acel episod diplomatic prin intensificarea eforturilor de sprijin pentru Kiev și prin încercări de a menține angajamentul Statelor Unite. În luna martie, premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au anunțat formarea unei „coaliții a celor dispuși”, alcătuită din 34 de state, menită să consolideze rolul Europei în garantarea suveranității și securității Ucrainei. În septembrie, Emmanuel Macron a declarat că 26 de țări sunt pregătite să trimită trupe ca parte a unei forțe multinaționale, care ar urma să fie desfășurată „în ziua de după încetarea focului sau semnarea păcii”.

Cu toate acestea, indiferent de amploarea inițiativelor europene, factorul decisiv rămâne angajamentul de securitate al Statelor Unite — un angajament pe care Zelenski încearcă acum să îl obțină, chiar dacă acest lucru presupune compromisuri în alte domenii.

În pofida ambițiilor europene, garanțiile americane sunt considerate singura opțiune viabilă pentru o pace durabilă. Fără sprijin logistic din partea SUA, Europa nu ar putea desfășura nici măcar propria forță multinațională. Pe măsură ce anul 2025 se apropie de final, nivelul angajamentului Washingtonului continuă să fie un element central în orice tentativă de a duce războiul într-o nouă fază și, eventual, către pace.

Indicii că puterea reală se află în mâinile Rusiei

Totuși, există indicii clare că puterea reală se află, în continuare, în mâinile Rusiei.

Eșecul Memorandumului de la Budapesta din 1994 planează încă asupra negocierilor actuale. Atunci, Ucraina a renunțat la arsenalul nuclear moștenit din perioada sovietică în schimbul unor garanții de securitate oferite de Statele Unite, Regatul Unit și Rusia — garanții care nu au împiedicat agresiunea rusă. În acest context sensibil, Zelenski se confruntă cu mai multe decizii dificile.

Potrivit informațiilor disponibile, președintele ucrainean ar fi dispus să renunțe la obiectivul aderării la NATO — considerat „ireversibil” la summitul Alianței din 2024 — în schimbul unor garanții de securitate solide. Statele Unite au propus ceea ce oficialii americani au descris drept garanții de „cel mai înalt nivel”, avertizând însă că oferta nu va rămâne deschisă pe termen nelimitat.

Se discută, de asemenea, posibilitatea furnizării de rachete de croazieră Tomahawk, cu o rază de acțiune de aproximativ 1.000 de kilometri — un tip de armament oferit până acum doar unui număr foarte restrâns de aliați americani. Acestea ar permite Ucrainei să lovească obiective politice și militare de importanță strategică din Rusia, sporind capacitatea de descurajare. Totuși, o astfel de măsură nu ar elimina riscurile unui nou conflict.

Dincolo de aspectele militare, Kievul insistă ca orice angajament american să fie juridic obligatoriu. Spre deosebire de Memorandumul de la Budapesta, un acord executiv fără forță legală deplină, un tratat ratificat de Congresul SUA ar avea un statut similar cu acordurile de securitate ale Washingtonului cu Japonia sau Coreea de Sud. Acest lucru ar reduce riscul ca un viitor președinte să renunțe unilateral la angajamentele asumate.

Garanțiile de securitate credibile, susținute de forță militară reală

Chiar și așa, incertitudinile persistă. Zelenski a afirmat că noile garanții ar fi echivalente cu Articolul 5 al NATO, însă această clauză fundamentală este interpretabilă. Articolul 5 a fost formulat deliberat astfel încât să nu oblige automat Statele Unite să intre într-un nou război major în Europa. Prin urmare, nu doar litera, ci și spiritul angajamentului sunt esențiale.

În realitate, garanțiile de securitate credibile, susținute de forță militară reală, sunt rare. Iar istoricul sprijinului prudent oferit Ucrainei de către Washington, precum și refuzul constant de a permite aderarea Kievului la NATO, ridică semne de întrebare cu privire la disponibilitatea SUA de a-și asuma riscul unei intervenții directe.

În cele din urmă, un principiu bine cunoscut în conflictele armate rămâne valabil: adversarul are întotdeauna un cuvânt de spus. Pe măsură ce discuțiile dintre Statele Unite și Rusia continuă, în paralel cu negocierile europene și ucrainene, poziția președintelui rus Vladimir Putin va fi decisivă. Moscova își dorește un acord mult mai amplu cu Washingtonul privind securitatea europeană, iar până acum nu a dat semne că ar fi dispusă să renunțe la cererile sale maximale.

Astfel, indiferent cât de solide par garanțiile de securitate americane în ochii Kievului, durabilitatea lor ar putea depinde, în ultimă instanță, de modul în care acestea sunt percepute la Kremlin.