Furtul de la Muzeul Comorilor din Dresda,  învăluit în mister. Cum ar putea scăpa hoţii de bijuterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce Poliţia Germană caută indicii pentru prinderea hoţilor care au furat trei seturi de bijuterii istorice din Muzeul Comorilor din Dresda, experţii spun că făptaşii ar putea încerca să distrugă piesele şi să le vândă separat.

Muzeul Comorilor din Dresda este victima unui furt al cărui prejudiciu nu poate fi estimat. Jaful a avut loc luni dimineaţă, fiind surprins parţial de o cameră de supraveghere. Totul a început după izbucnirea unui incendiu la un punct de distribuţie a curentului electric din apropierea muzeului. Din cauza incendiului, produs la cinci dimineaţa, muzeul a rămas fără curent curent electric şi implicit fără alarmă. Atunci doi hoţi au tăiat o zăbrea şi au spart un geam, după care au pătruns în interior. S-au dus în Camera August al II-lea cel Puternic şi acolo au făcut ţăndări o vitrină cu ajutorul unui topor. Au pus mâna pe trei seturi de bijuterii şi au fugit până la sosirea poliţiei, câteva minute mai târziu. La scurt timp de la furt, o maşină a fost găsită incendiată în Dresda. Anchetatorii sunt de părere că hoţii au folosit-o în timpul jafului. În rest, indiciile sunt puţine.

Imagini din momentul furtului

„Furtul secolului“, a scris imediat „Die Welt“. Alte publicaţii au încercat să estimeze pierderile, evocând o sumă de un miliard de euro. În ciuda speculaţiilor asupra valorii prejudiciului, reprezentanţii muzeului şi anchetatorii vorbesc despre o comoară istorică şi culturală „inestimabilă“. „Valoarea materială nu reflectă însemnătatea istorică“, a declarat directoarea muzeului, Marion Ackermann.

Bijuterii imposibil de vândut în forma lor actuală

Potrivit ei, seturile furate conţin diamante şi alte pietre preţioase datând din secolul XVIII. Doar setul de sabie are nouă diamante mari şi altele 770 mai mici. În opinia ei, aceste bijuterii „sunt imposibil de vândut“ în forma lor actuală.

Bijuterii furate din Muzeul Comorilor din Dresda FOTO Twitter @PolizeiSachsen

Experţii îi dau dreptate. „Hoţii nu vor putea să vândă aceste bijuterii, este imposibil“, spune pentru cotidianul francez „L'Express“ Aurélien Delaunay, directorul Laboratorului francez de studiere a pietrelor preţioase. În aceste condiţii, Delaunay  şi alţi colegi de-ai săi avertizează că făptaşii ar putea încerca să desfacă piesele şi să le vândă separat. „Pietrele pot fi extrase de pe bijuterii, apoi tăiate sub forme, greutăţi şi dimensiuni diferite în scopul de a nu fi recunoscute“, precizează el. Ajutorul poate veni din partea unor bijutieri care cochetează cu piaţa neagră a comorilor. „Hoţii de acest gen au în general contacte bune cu bijutierii corupţi. De fapt, orice bijutier ştie cum să transforme bijuteriile“, subliniază pentru „ Der Spiegel“ Arthur Brand, un dectectiv din domeniul artei.

În timp ce Poliţia Germană nu dispune de o pistă solidă, Édouard Brunet-Templier, specialist în bijuterii de colecţie, spune că hoţii de comori sunt atât de lacomi, încât riscă să se expună. „Putem spera (în găsirea bijuteriilor, n. red.), dar nu pentru că hoţii îşi vor da seama că sunt greu de vândut fără a fi rupte. Lăcomia lor este de aşa natură, încât îi poate aduce la vedere“, afirmă el pentru „L'Express“. 

Muzeul Comorilor din Dresda deţine una dintre cele mai importante colecţii de bijuterii din Europa, fiind alcătuită din peste 4.000 de obiecte din argint masiv, pietre preţioase, porţelan, fildeş, chihlimbar etc. Colecţia a fost creată între 1723 şi 1730 la ordinul lui August al II-lea cel Puternic, fost rege al Poloniei şi prinţ-elector al Saxoniei. Cu această colecţie impresionantă, August al II-lea dorea să-l eclipseze pe rivalul său francez Ludovic al XIV-lea.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi