Frontex: circa 340.000 de migranţi au venit în Europa în 2016, cu două treimi mai puţini decât în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migranţi salvaţi din Marea Egee

Acordul încheiat în martie cu Turcia a permis o reducere cu două treimi a numărului de migranţi care a sosit în 2016 în statele membre ale Uniunii Europene traversând Marea Mediterană, a anunţat vineri agenţia Frontex, însărcinată cu supravegherea şi controlul frontierelor UE, relatează Reuters.

Frontex precizează că 340.000 de migranţi au ajuns în Europa pe principalele două căi maritime de acces.

În est, ritmul a încetinit în mod clar, chiar dacă afluxul de migranţi care încearcă să ajungă în Europa pe Marea Egee a continuat, provenind în principal din Siria, Afganistan şi Irak, precizează agenţia.

„Din martie, sosirile lunare pe insulele greceşti (de la Marea Egee) au reprezentat doar o fracţiune din cele de anul precedent, şi s-au situat între 4.400 şi 1.800“, adaugă Frontex.

Lupta împotriva trecătorilor clandestini şi menţinerea refugiaţilor pe teritoriul turc în schimbul unor compensaţii financiare şi promisiunii unei anulări a vizelor pentru cetăţenii turci au încetinit trecerile pe această cale.

În schimb, sosirile prin partea centrală a Mării Mediterane, către Italia, au atins un record, în contextul în care autorităţile italiene au înregistrat 181.000 de persoane, reprezentând o creştere cu 20% faţă de anul precedent.

Această rută de acces în Europa este folosită în principal de cetăţeni din Nigeria, Eritreea şi Guineea, precizează Frontex.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM) a evaluat, la sfârşitul lui decembrie, la aproape 5.000 numărul persoanelor care au murit în Marea Mediterană în timp ce încercau să fugă din ţările lor în 2016.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani