Friedrich Merz îl acuză pe Trump că este „indiferent față de soarta Europei”. Liderul CDU vrea independență față de SUA

0
0
Publicat:

Liderul CDU, Friedrich Merz, a declarat că „prioritatea sa absolută” va fi consolidarea Europei pentru a obține independența față de SUA în ceea ce privește apărarea, în timp ce se pregătește să înceapă negocieri de coaliție care ar putea dura până la Paște.

Merz vrea o Europa mai puternică și independentă față de SUA FOTO Arhivă

După victoria obținută în alegerile anticipate, Merz a afirmat că președintele american Donald Trump a transmis „clar că guvernul său este destul de indiferent față de soarta Europei” și că Germania trebuie să aștepte să vadă „dacă vom mai putea vorbi despre NATO în forma sa actuală” la viitorul summit al alianței din iunie, transmite The Guardian.

„Pentru mine, prioritatea absolută va fi să întărim Europa cât mai repede posibil, astfel încât, pas cu pas, să putem obține cu adevărat independența față de SUA” în chestiuni de apărare, a spus Merz.

Alianța sa de centru-dreapta CDU/CSU a câștigat alegerile din Germania cu 28,5% din voturi, în timp ce social-democrații (SPD) ai cancelarului în exercițiu Olaf Scholz au suferit cel mai slab rezultat de la al Doilea Război Mondial, obținând doar 16,4% din voturi.

Cele două partide ar avea suficiente locuri pentru a forma o așa-numită „mare coaliție”, scenariu considerat cel mai probabil pentru Merz.

În schimb, partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut cel mai bun rezultat din istoria sa, clasându-se pe locul al doilea cu 20,8%.

Candidata partidului pentru funcția de cancelar și copreședintele formațiunii, Alice Weidel, a numit acest rezultat „un succes istoric – cel mai bun scor al nostru de până acum.”

„Întindem o mână de cooperare CDU-ului. Altfel, schimbarea nu va fi posibilă în Germania”, a adăugat ea. Totuși, toate partidele tradiționale au exclus o coaliție cu AfD, respectând „zidul de protecție” care interzice colaborarea cu extrema dreaptă în politica germană.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial