Franţa: Un primar le cere alpiniştilor o garanţie pentru salvare şi înmormântare, după ce cinci români au vrut să urce pe Mont Blanc în pantaloni scurţi şi adidaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Pixabay

Alpiniştii care încearcă să ajungă pe vârful muntelui Mont Blanc pe un traseu popular din Franţa vor trebui să plătească o garanţie de 15.000 de euro pentru a acoperi costurile de salvare în cazul în care se vor simţi rău sau mor pe munte.

Jean-Marc Peillex, primarul localităţii Saint-Gervais-les-Bains, de unde alpiniştii pot ajunge pe cel mai înalt vârf din vestul Europei prin Ruta Goûter, a impus măsura după ce zeci de turişti au sfidat avertismentele şi s-au angajat în ceea ce el a descris drept jocul „ruleta rusă”, conform The Guardian.

10.000 de euro ar acoperi costul unei operaţiuni de salvare, iar 5.000 de euro pe cel de înmormântare. 

Ghizii locali şi-au suspendat operaţiunile de pe traseul montan, care este accesibil alpiniştilor de orice nivel, la jumătatea lunii iulie, din cauza căderilor de pietre, administraţia locală recomandând oamenilor să evite acest traseu. Un val de căldură intens şi prelungit a făcut condiţiile de pe munte şimai periculoase.

Într-o postare pe Twitter, Peillex a scris că zeci de „pseudo-alpinisti” au ignorat avertismentele. El a descris cum cinci turişti români au încercat să urce pe munte „purtând pantaloni scurţi, adidaţi şi pălării de paie” şi că au fost întorşi de poliţia montană. 

„Oamenii vor să urce cu moartea în rucsac”, a adăugat el. 

„Aşadar, să anticipăm costul necesar pentru salvarea lor şi pentru înmormântarea lor, pentru că este inacceptabil ca contribuabilii francezi să plătească factura”, a mai spus Peillex.

Vârful poate fi atins şi pe poteca Ratti din Courmayeur, pe versantul italian al Mont Blancului, deşi este mult mai puţin folosit. Totuşi, Roberto Rota, primarul oraşului Courmayeur, a spus că nu are de gând să restricţioneze accesul. 

„Muntele nu este o proprietate”, a spus el. Noi, în calitate de administratori, ne putem limita la a raporta condiţii suboptime de-a lungul traseelor, dar să ceri o garanţie pentru a urca pe munte este ceva suprarealist” a mai adăugat edilul italian.

Dezbaterea privind siguranţa activităţilor montane în această vară s-a intensificat pe fondul caniculei şi după ce 11 persoane au murit când o masă uriaşă de gheaţă s-a desprins dintr-un gheţar de pe Marmoladei, cel mai înalt vârf din Dolomiţii italieni, la începutul lunii iulie. Primarii oraşelor din jurul vârfului Marmolada au închis principalele puncte de acces din motive de siguranţă, dar unii alpinişti au încercat să le ocolească.

Joi, un traseu care duce la Monte Cervino din partea italiană a fost închis temporar după ce 13 alpinişti au fost salvaţi în urma unei alunecări de teren.

Peste 100 de oameni au murit pe traseul Goûter în ultimii 20 de ani. Ghizii montani francezi, care şi-au suspendat operaţiunile până pe 15 august, au spus că au loc „căderi de pietre pe tot parcursul zilei şi nopţii”. 

Condiţiile vremii „uscate” din Alpi au fost intensificate de ninsorle puţine din timpul iernii şi a temperaturilor din primăvară care au fost peste normalul termic.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată