Franţa intră în carantină naţională. Măsurile anunţate de Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri seara că a dispus instituirea carantinei naţionale până la 1 decembrie. Ordinul va intra în vigoare de vineri.

Într-un discurs adresat naţiunii pe fondul creşterii infectărilor cu noul coronavirus în Franţa, Macron a anunţat intrarea ţării în carantină naţională. Măsura este prevăzută să înceteze la 1 decembrie dacă evaluările vor fi favorabile. În caz contrar, ar putea fi prelungită. Evaluările vor fi făcute din 15 în 15 zile.

„Această nouă carantină nu va reuşi decât prin mobilizarea tuturor”, a declarat preşedintele francez, cerându-le concetăţenilor săi să reziste şi să nu cedeze în faţa „diviziunii care acţionează ca o otravă”.

„Respectaţi regulile. Repet, reuşita depinde de civismul vostru”, a subliniat Macron, exprimându-şi speranţa pentru eliminarea restricţiilor înainte de Crăciun.

În caz contrar, preşedintele francez nu exclude adoptarea unor măsuri mai dure.

Măsurile decise de autorităţile franceze

„Virusul circulă cu viteză mai mare decât previziunile cele mai pesimiste. Numărul contaminărilor s-a dublat în mai puţin de două săptămâni. În comparaţie cu primul val, toate regiunile se află astăzi în stare de alertă”, a spus preşedintele francez. 

„Am decis ca trebuie să regăsim, începând de vineri, izolarea care a stopat virusul. Întreg teritoriul naţional este îngrijorat de adaptările pentru departamentele şi teritoriile de peste mări. Şcolile vor rămâne deschise, munca va continua, Ehpad şi centrele de îngrijire vor putea fi vizitate”, a detaliat Macron. 

„Nu veţi putea merge dintr-o regiune în alta, cu excepţia celor care se întorc din vacanţă. Va exista o toleranţă în timpul acestui weekend de reîntoarcere”.

Pentru a pleca de la domiciliu, trebuie din nou prezentat un certificat, a anunţat Emmanuel Macron. 

Singurele ieşiri autorizate vor fi pentru „a merge la serviciu, la medic, pentru a oferi asistenţă, pentru cumpărături sau pentru a lua aer. Reuniunile private sunt excluse”, la fel ca adunările publice. 

Preşedintele a anunţat că şcolile, creşele, colegiile şi liceele vor rămâne deschise.

De asemenea, „barurile, restaurantele şi afacerile neesenţiale vor fi închise” 

Măsurile vor intra în vigoare din noaptea de joi spre vineri.

Anterior, un regim de carantină nocturnă fusese instituit în nouă oraşe mari ale Franţei.

Franţa a înregistrat până acum 1.235.132 de cazuri de coronavirus, dintre care 36.437 în ultimele 24 de ore, şi 35.785 de decese de COVID-19, dintre care 244 în ultimele 24 de ore.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort