Franţa ia în calcul să ofere Ucrainei tancuri grele Leclerc, dar cu condiţii

0
Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat duminică, după summitul cu cancelarul german Olaf Scholz, că Franţa nu exclude posibilitatea de a oferi Ucrainei tancuri grele Leclerc pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, dar pentru aceasta trebuie îndeplinite anumite condiţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Tanc Leclerc FOTO Profimedia

„I-am cerut ministrului apărării să se ocupe de asta, nimic nu este exclus”, a spus Macron la o conferinţă de presă comună cu cancelarul Scholz, după consiliul de miniştri franco-german care s-a desfăşurat la Paris, potrivit Agerpres. 

El a enunţat însă trei condiţii pentru aceasta, şi anume ca trimiterea unor astfel de tancuri armatei ucrainene să nu conducă la o escaladare a conflictului, soldaţii ucraineni să fie pregătiţi să le folosească şi să nu fie afectate capacităţile armatei franceze.

O decizie asupra trimiterii de tancuri grele Ucrainei va fi coordonată împreună cu aliaţii, inclusiv cu Germania, în discuţiile ce vor continua în zilele şi săptămânile următoare, a mai spus Macron.

Franţa a anunţat deja că oferă Ucrainei tancuri uşoare de tipul AMX-10, fără a preciza numărul. Potrivit unei surse militare citate de agenţia EFE, Franţa dispune în total de circa 400 de tancuri de acest tip, dar numai aproximativ jumătate sunt operaţionale, restul fiind folosite ca sursă de piese de schimb şi componente.

Ucraina insistă în acest timp să primească tancuri grele, pentru a putea străpunge liniile defensive ruseşti, tancurile de concepţie sovietică de care dispune în prezent (mai ales T-64 şi T-72) fiindu-i insuficiente. Kievul doreşte în special tancuri germane Leopard, dar până în prezent Berlinul a ezitat să le ofere sau să accepte transferul lor de către alte state.

Potrivit Reuters, Germania ar fi de acord să ofere tancuri Leopard dacă Statele Unite trimit la rândul lor în Ucraina propriile tancuri Abrams, ceea ce Washingtonul refuză, invocând dificultăţi logistice şi de mentenanţă. Întrebat despre această condiţie la conferinţa de presă cu Macron, cancelarul Scholz a refuzat să răspundă.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO