Franţa: Controversata lege a muncii a fost adoptată definitiv; sindicatele anunţă o nouă mobilizare în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua legislaţie franceză a muncii - aflată la originea grevelor şi manifestaţiilor din ultimele luni - este adoptată oficial, întrucât nicio moţiune de cenzură nu a fost depusă împotriva guvernului social-democrat condus de Manuel Valls, care a promovat această iniţiativă prin angajarea răspunderii.

Premierul Valls a salutat pe Twitter ceea ce a numit ”un mare pas pentru reformarea ţării noastre: mai multe drepturi pentru salariaţi, mai multă vizibilitatea pentru întreprinderile mici şi mijlocii, mai multe locuri de muncă”.

Însă revizuirea legislaţiei muncii este contestată de sindicate, care consideră că ea este prea favorabilă angajatorilor în detrimentul salariaţilor şi au anunţat că se vor mobiliza din nou după data de 15 septembrie.

Cât despre patronate, acestea au salutat în luna martie prima versiune a noii legi a muncii, dar au dezaprobat amendamentele aduse ulterior în urma presiunilor sindicatelor.

În parlament, dreapta reprezentată de formaţiunea Republicanii (fosta Uniune pentru o Mişcare Populară), condusă de fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, şi stânga radicală s-au opus legii. Dar cu toate că şi un grup de parlamentari din Partidul Socialist al actualului preşedinte Francois Hollande s-au pronunţat împotriva noii legi, totuşi nu s-a reuşit depunerea unei moţiuni de cenzură.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare