Franța alarmată de „alianța de neconceput” dintre Trump și Putin

0
Publicat:

Prim-ministrul francez Francois Bayrou vede paralele între evenimentele actuale și anii 1930 și este alarmat de semnele unei „alianțe” între noul președinte al SUA și liderul Kremlinului.

Premierul Franței Francois Bayrou/FOTO?EPA/EFE

Bayrou ar fi spus că întâlnirea liderilor europeni, care a avut loc cu o zi înainte la Palatul Elysee, „nu a redus temerile” și, în opinia sa, evenimentele actuale evocă paralele cu anii 1930 și „pentru prima dată din 1945, războiul poate veni în Europa, la noi”.

„Se poate vedea o alianță de neconceput între Putin și Trump care marginalizează Europa”, ar fi spus premierul, adăugând că îi pare rău să vadă slăbiciunea UE în această situație.

Noul preşedinte american Donald Trump i-a consternat pe aliaţii săi europeni săptămîna trecută, când a vorbit la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin şi au stabilit să pună capăt Războiului din Ucraina după aproape trei ani prin negocieri ruso-americane, fără europeni.

”Asistăm la o alianţă de neconceput între Putin şi Trump, care marginalizează Europa pe propriul pământ”, a deplâns François Bayrou.

”Este înspăimântător să vedem slăbiciunile Uniunii Europene în acest subiect”, a denunţat el.

În urma minisummitului de luni la Paris, europenii au cerut Statelor Unite să rămână implicate în securitatea Europei şi au încercat să vorbească pe o singură voce şi să se arate uniţi.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi