François Hollande: Uniunea Europeană „a devenit de neînţeles”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Franţei, Francois Hollande. FOTO: Reuters

Preşedintele francez Francois Hollande susţine că UE „a devenit de neînţeles” şi trebuie "să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea", potrivit unei declaraţii pe care liderul de la Palatul Elysee a făcut-o luni, a doua zi după alegerile europarlamentare soldate în Franţa cu un succes important al reprezentanţilor extremei dreapta, informează AFP.

„Europa a devenit (...), sincer să fiu, de neînţeles, chiar şi pentru state”, a afirmat liderul de stat de la paris. „Aşa ceva nu mai poate dura. Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde trebuie, şi să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea”, a adăugat Hollande în discursul televizat.

Uniunea Europeană "a reuşit de doi ani să treacă peste criza din zona euro (...), dar cu un preţ: cel al unei austerităţi care a sfârşit prin a descuraja popoarele", a declarat preşedintele francez.

"Mâine, la Consiliul European, voi reafirma că prioritare sunt creşterea, crearea locurilor de muncă, investiţiile", a continuat el.

Hollande a punctat faptul că: „Europa nu poate să meargă înainte fără Franţa, iar viitorul Franţei este în Europa". "Eu sunt european. Datoria mea este să reformez Franţa şi să reorientez Europa”, a subliniat liderul de la Palatul Elysee.

Frontului Naţional din Franţa, formaţiune care a înregistrat un scor istoric de 25,4% în alegerile europarlamentare de duminică, este considerat un pericol la adresa democraţiei din Hexagon, dar mai ales promotorul unei mişcări al cărei discurs susţine ieşirea din Uniunea Europeană.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată