FOTO VIDEO Proteste în Belarus. Femei de toate vârstele, în prima linie anti-Lukaşenko. Forţele de ordine, înfruntate cu mătura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile din Belarus au dat, sâmbătă, încă o dată dovadă de un curaj ieşit din comun înfruntând brutalitatea forţelor de ordine care le-au arunct în dube în momentul reţinerii. După ce imaginile cu Nina Baginskaia, de 70 de ani, care se opune propriei reţineri, dar şi a altor protestatare au făcut înconjurul lumii, noi mărturii video arată că femeile vor schimbare şi sunt hotărâte să îl dea jos pe preşedintele Alexandr Lukaşenko.

Zeci de persoane au fost reţinute în timp ce mii de oameni au ieşit, sâmbătă, în stradă la Minsk cerând eliberarea unei lidere a opoziţiei şi a altor activişti reţinuţi în contextul valului de proteste de după realegerea lui Alexandr Lukasenko.

Oamenii au protestat şi împotriva tratamentelor la care sunt supuşi cei aflaţi în detenţie preventivă.

GALERIE FOTO

Cel puţin 5.000 de persoane, majoritatea femei, au ieşit să protesteze sâmbătă, scandând ”Pleacă”, mesajul transmis lui Lukaşenko, dar şi ”Masha” - o alternativă la Maria - în semn de sprijin pentru Maria Kolesnikova, 38 de ani, una dintre figurile centrale ale opoziţiei alături de la Svetlana Tihanovskaia, care a candidat împotriva lui Aleksandr Lukaşenko pe 9 august.

”Sveta este preşedinta mea, Maşa este regina mea”, scria pe unul dintre banner. Poliţia a început să reţină oameni la scurt timp după începerea protestului la 12.00 GMT, iar cel puţin 40 de oameni au fost băgaţi în dubele poliţiei doar în prima oră de protest.

Nina Baginskaia, care a ieşit pentru prima pentru a protesta în 1988 şi a fost reţinută de zeci de ori, potrivit Voices from Belarus, este văzută cum se opreşte în faţa unui vehicul al forţelor de ordine pentru a împiedica maşina să înainteze către protestatari.

O înregistrare video arată cum mai multe femei fugăresc un reprezentant al forţelor de ordine, i-au dat jos masca şi apoi una dintre ele îl loveşte cu mătura. 

Poliţia a început să reţină oameni la scurt timp după începerea protestului, iar cel puţin 40 de oameni au fost băgaţi în dubele poliţiei doar în prima oră de protest.

Belaruşii protestează masiv zilnic după alegerile prezidenţiale din 9 august, despre care opoziţia şi importante organizaţii internaţionale consideră că nu au fost nici libere şi nici corecte şi că ar fi fost fraudate masiv de către Alexandr Lukaşenko. 

Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, este la putere din 1994. Mandatul său se încheie pe 15 noiembrie şi importanţi lideri ai opoziţiei au cerut Uniunii Europene şi Statelor Unite să îl considere, după aceasta dată, pe Lukaşenka drept un lider ilegal. Luni, la Soci, Lukaşenko urmează să se întâlnească cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Preşedintele Alexander Lukashenko se va întâlni, pe 14 septembrie, la Soci, cu Vladimir Putin pentru a discuta şi promova procesul de integrare a Uniunii Rusia - Belarus şi a implementa proiecte energetice comune, a anunţat serviciul de presă de la Kremlin, conform Tass.

Lukashenko s-a opus în ultimii ani dorinţelor Moscovei de integrare profunde a Belarusului în proiectele lui Putin, care vrea o Uniune Rusia-Belarus.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”