FOTO Gospodina Merkel. Cum se împacă conducerea unei ţări cu activităţile casnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel mărturiseşte că îi place să gătească pentru soţul ei FOTO Der Spiegel

Aflat în plină campanile electorală, înaintea alegerilor legislative de pe 22 septembrie, cancelarul german Angela Merkel apelează la toate laturile personalităţii sale pentru a câştiga mai mult electorat.

Astfel, Der Spiegel prezintă cum cea mai puternică femeie din lume apare în cea mai nouă broşură electorală lansată de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) ca fiind un lider mondial, dar şi o…gospodină.

Broşura face parte strategia CDU de a prezenta latura feminină, mult mai blândă şi personală a cancelarului german, Angela Merkel, având ca scop apropierea electoratului conservator.

„Îmi place să gătesc“, spune Merkel, „şi mâncărurile mele favorite sunt supa de cartofi şi rulada.“ Pentru cei neiniţiaţi în tainele bucătăriei germane, rulada este un fel de rulou din carne, umplut de cele mai multe ori cu murături şi alte legume.

În trecut, Merkel făcuse o celebră declaraţie, spunând că între telefoanele din miez de noapte din timpul crizei euro şi vizitele în alte ţări, ea încă găseşte timp să pregătească mic-dejunul pentru soţul ei.

„Soţul meu se plânge foarte rar. Singurul lucru pe care îl reclamă este legat de prăjituri, pentru că totuşi, este fiu de brutar.“, a mărturisit Merkel.

FOTO Der Bild

Joachim Sauer, soţul doamnei Cancelar Merkel, nu găteşte, însă îi place să facă plăcinte în timpul liber. Angela Merkel mărturiseşte de altfel, că şi ei îi place să facă prăjituri de casă şi plăcintă de prune în weekenduri.

Din broşura lansată de partidul de guvernământ cancelarului, reiese de asemenea că doamna Merkel este o persoană ecologistă. „Sunt un grădinar pasionat şi îmi place să îmi cultiv propriile legume în grădină de acasă“, afirmă ea. „Nu înseamnă foarte mult, dar e suficient pentru mese ocazionale.“

Publicaţia Der Spiegel citează faptul că în ultimii ani, Merkel a explicat în multe interviuri preferinţele ei şi ale soţului ei. Jurnaliştii germane sugerează că având în vedere gusturile cancelarului, nu e de mirare faptul că politicile sale sunt de multe ori foarte blânde.

Tabloidul berlinez BZ notează că primul cuplu al Germaniei preferă un mic dejun tradiţional german, care are în mod obligatoriu celebrii cârnaţi nemţeşti, lângă o cafea turcească, sugerând astfel, că este un obicei specific persoanelor care au trăit în Germania de Est.

În noua broşură, Merkel lasă să se întrevadă aspecte ale căsniciei sale, spunând cu regret în fix 11 cuvinte, că primul ei mariaj din studenţie, nu a rezistat prea mult. Despre Sauer, cu care s-a căsătorit în 1998, ea afirmă: „Când avem timp liber, ne place să ne bucurăm de natură cât mai mult posibil - facem drumeţii vara şi plimbări lungi iarna. Amândoi iubim muzica clasică, în special opera“.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie