Guvernele de la Berlin şi Londra susţin că nu au avut informaţii legate  de existenţa programului PRISM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile germane şi britanice au respins miercuri, 17 iulie, acuzaţiile referitoare la existenţa informaţiilor deţinute privind desfăşurarea programului american de comunicaţii PRISM.

Guvernul de la Berlin a negat dezvăluirile cotidianului „Bild”, care a dat asigurări miercuri, că militarii germani trimişi în Afganistan au ştiut de programul PRISM din 2011, în timp ce Angela Merkel susţine că a aflat de existenţa programului odată cu recentele relatări din presă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, programul PRISM menţionat de cotidianul „Bild” nu este cel utilizat de NSA, agenţia americană de securitate, ci un alt program aflat sub egida NATO.  „Bild” a publicat un document confidenţial care explică procedura care trebuia urmată începând cu 15 septembrie 2011, pentru monitorizarea datelor de pe telefon sau de pe internet în cadrul PRISM.

În Marea Britanie, o comisie parlamentară a încercat să calmeze spiritele privind posibila utilizare neautorizată a PRISM de serviciile secrete britanice. Fostul consultant al serviciilor de informaţii, Edward Snowden, a acuzat cartierul general de comunicaţii al guvernului de la Londra, despre care a afirmat că este „mai rău decât cel american” în ceea ce priveşte spionarea datelor private, potrivit documentelor publicate pe 22 iunie de cotidianul „Guardian”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite