Fermierii ucraineni, cele mai noi ţinte ale rachetelor ruseşti: „Trebuie să salvăm grâul - între bombardamente, băieţii noştri fug să lichideze flăcările”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu intr-un lan de grau din Ucraina FOTO Zerkalo Nedeli

Incendiile reprezintă ultima năpastă care s-a abătut asupra fermierilor ucraineni din regiunea Nikolaev, învecinată cu Hersonul ocupat în mare parte de ruşi. Fermierii se văd acum puşi în situaţia în care trebuie să aleagă dacă vor rămâne în apropierea unui front activ ca să îşi culeagă roadele muncii sau dacă îşi vor abandona recolta pentru a se refugia din calea bombelor, relatează Washington Post.

După câteva luni de război şi presiunea financiară impusă de blocada rusă a Mării Negre, decizia de a renunţa la grâu i-ar putea ruina.

„Acel lan de grâu a fost cuprins de flăcări. Acela de acolo fumegă. Acolo sunt incendii”, a spus un fermier care s-a prezentat ca Viktor, arătând spre nişte porţiuni de pământ pârjolit şi spre câmpurile cultivate din vecinătate, în timp ce focurile de artilerie răsunau în depărtare.

Se pregătea să-şi adune recolta, dar bombardamentele ruseşti i-au luat-o înainte, în ciuda faptului că mica sa fermă este destul de departe de frontul sudic.

„Oamenii au nevoie să-şi culeagă grâul. Trebuie să supravieţuiască într-un fel sau altul”, spune Viktor, un bărbat slab în vârstă de 57 de ani.

Ravagiile provocate de invazia rusă a împiedicat marea parte a grânelor ucrainene să ajungă pe pieţele globale, reducând drastic contribuţia unuia din cei mai mari producători şi afectând securitatea alimentară globală. În 2021, Ucraina a furnizat 10% din exporturile globale de grâu, potrivit datelor ONU.

Terenurile plate din sud – caracteristică ce le face excelente pentru cultivare – a pus însă în dificultate eforturile ucrainene de a alunga forţele ruseşti. Combatanţii ucraineni sunt nevoiţi să manevreze în câmp deschis, având puţine mijloace naturale de camuflaj şi mişcându-se aproape fără protecţie în faţa proiectilelor.

Pe acest segment al liniei frontului, războiul rămâne o încleştare sângeroasă în care niciuna din părţi nu progresează. În cursul focurilor ucigătoare de artilerie, soldaţii ucraineni se adăpostesc după ce a mai rămas din sate şi copaci. Ziua, mişcările de trupe sunt limitate de dronele folosite de ruşi pentru a identifica şi a ajusta focul la ţinte pentru daune maxime.

În Pervomaiske, la doar câţiva kilometri de poziţiile ruseşti, câmpuri cu grâu aşteaptă recolta. Forţele ucrainene au în continuare controlul asupra oraşului aproape pus la pământ după loviturile continue cu rachete sol-aer S-300 şi artilerie.

Bombardamentele ruseşti au devenit tot mai haotice şi aleatorii pe măsură ce forţele ucrainene şi-au reîntărit poziţiile, pregătindu-se pentru ceea ce se aşteaptă a fi o contraofensivă. Fermierii şi soldaţii ucraineni din zonă spun că zilnic izbucnesc noi incendii ce distrug câmpurile agricole şi utilajele.

Doi luptători ucraineni din  Pervomaiske au relatat despre pericolul suplimentar adus de bombele cu dispersie şi explozivi asupra terenurilor uscate. Membri ai Brigăzii Mecanizare a 63-a, sunt singurii care mai pot ajuta la stingerea incendiilor, după ce majoritatea locuitorilor din aceste sate au plecat.

„Trebuie să salvăm grâul – între bombardamente, băieţii noştri fug să lichideze flăcările”, spune comandantul-adjunct al brigăzii Vadim Chornii. Soldaţii săi luptă în zonă de la declanşarea războiului. Temerea lui e că ruşii şi-au schimbat tacticile şi ţintesc intenţionat fermele pentru a demoraliza populaţia rămasă, provocând foametea pentru a forţa o capitulare.

Bombardamentele au distrus atât echipamentele, cât şi infrastructura esenţială pentru transportul cerealelor – poduri, drumuri, linii ferate.

În satul vecin Zasillya, a fost distrusă o moară şi un lift folosite de fermierii din toată regiunea. Silozurile instalaţiei, pline odată cu până la 30.000 de tone de cereale, au fost reduse la cenuşă. Recent, ruşii au vizat o instalaţie de depozitare şi valuri de grâu auriu s-au scurs peste alte movile arse.

La doar câţiva kilometri de un poziţiile ruseşti, unde se află un depozit de cereale,  o explozie a  făcut bucăţi trei tractoare şi a distrus mai multe vagoane de grâu. Proprietarul Rustem Zhafarya  spune că a pierdut 10% din recolte din pricina incendiilor, dar şi sute de mii de dolari de investiţii în seminţe şi combustibil.

„Hrănim lumea, dar acum totul s-a oprit. Pierdem bani”, spune el.

Puţinii fermieri ale căror terenuri au rămas neatinse se confruntă cu alte pericole. Muniţiile cu dispersie folosite de ambele părţi împrăştie bombe greu de văzut în grâul înalt. Un număr de fermieri au murit după ce au dat peste ele.

„Bineînţeles, e mult stres. Dar trebuie să o facem. Adunarea recoltei e cel mai important lucru acum”, spune Serhii Fomin, 60 de ani, în timp ce ia o pauză.

Fomin, un fermier care a fugit dintr-un sat vecin şi n-a mai apucat să-şi adune recolta proprie, îi ajută acum pe fermierii de aici. 

Oamenii speră să finalizeze înainte să apară şi alte incendii. Dar, odată ce ar trece peste acest obstacol, următoarea problemă e cum vor reuşi să se descurce mai departe.

„Nu ştiu ce să fac cu el”, spune el.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”