Extrădarea lui Julian Assange. Justiţia britanică solicită noi garanţii din partea Statelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Julian Assange a primit marţi şansa de a-şi continua lupta împotriva extrădării sale în Statele Unite, după ce Înalta Curte de la Londra a decis că autorităţile americane trebuie să furnizeze noi garanţii referitoare la tratamentul care i-ar fi rezervat fondatorului WikiLeaks în SUA, transmit agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

Julian Assange în 2020 FOTO EPA-EFE

Autorităţile americane încearcă să îl pună sub acuzare pe Assange (52 de ani) pentru publicarea a sute de mii de documente militare şi diplomatice secrete.

„Dacă aceste garanţii nu sunt furnizate” în termen de trei săptămâni, atunci Julian Assange va putea face apel la decizia de extrădare, acordată în iunie 2022 de către guvernul britanic, potrivit deciziei luate marţi de judecătorii Victoria Sharp şi Jeremy Johnson.

Justiţia britanică vrea să se asigure că Julian Assange va putea beneficia de Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite, cel care protejează libertatea de exprimare, şi că fondatorul WikiLeaks nu ar fi condamnat la moarte în SUA. Primul Amendament interzice Congresului SUA să voteze legi prin care să se instituie o religie oficială de stat sau prin care o religie este preferată în locul alteia, să promulge legi prin care s-ar împiedica libertatea religioasă, legi care să îngrădească libertatea de exprimare, libertatea presei, legi care să limiteze dreptul la adunare paşnică şi la a trimite petiţii guvernului.

În cazul în care garanţiile solicitate sunt livrate în acest termen, atunci o nouă audiere este prevăzută pentru data de 20 mai, pentru a se hotărî dacă Assange poate beneficia sau nu de un ultim recurs în Regatul Unit.

În luna februarie, avocaţii lui Assange au încercat să conteste aprobarea dată de justiţia britanică la cererea de extrădare formulată de SUA, ei susţinând că acuzaţiile au motivaţie politică. Justiţia britanică a decis iniţial în favoarea lui Julian Assange în ianuarie 2021, când judecătoarea Vanessa Baraitser a refuzat să autorizeze extrădarea sa, în temeiul riscului că fondatorul Wikileaks s-ar putea sinucide. Decizia judecătoarei a fost însă infirmată ulterior.

Julian Assange riscă până la 175 ani de închisoare în SUA, unde este urmărit pentru publicarea începând din 2010 a peste 700.000 de documente confidenţiale despre activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, mai ales în Irak şi Afganistan.

Fondatorul Wikileaks a fost arestat de poliţia britanică în 2019 după şapte ani în care nu a putut părăsi ambasada Ecuadorului la Londra, pentru a evita să fie extrădat în Suedia într-o anchetă pentru viol, clasată fără urmări în 2019. În prezent, el se află în detenţie în închisoarea de înaltă securitate Belmarsh, în estul Londrei.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali