Explozie puternică în Belgorod, la granița cu Ucraina. Presa rusă vorbește de un „accident” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O explozie puternică a avut loc în noaptea de miercuri spre joi la o substație electrică din regiunea Belgorod. Deflagrația a lăsat în beznă jumătate din regiunea aflată la granița cu Ucraina, relatează agenția RIA Novosti, citată de hotnews.ro.

Explozie la Belgorod în apropierea graniței cu Ucraina FOTO Captură video

Despre acest incident grav, presa rusă vorbește de un „accident”, iar compania de electricitate responsabilă de substație a anunțat că a avut loc o „oprire de urgență” . Totodată, a fost demararea o investigație pentru stabilirea cauzelor exploziei.

Conform sursei citate, deflagrația a avut loc în timpul nopții, autoritățile locale afirmând că alimentarea cu energie electrică a orașului va fi restabilită pe cât de curând posibil. Au promis că acest lucru va fi realizat până la ora 10:00 dimineața. Deocamdată nu este clar în ce măsură a fost reușit acest lucru.

O înregistrare video distribuită pe platformele social media a surprins explozia de la distanță.

Explozii în serie în regiunea Belgorod de la granița cu Ucraina

Noua deflagrație continuă șirul altor incidente care au avut loc în zonă. Pe 23 august autoritățile locale au raportat o explozie puternică la un deopozit de muniții în zona satului Timonovo din această regiune învecinată cu Ucraina, guvernatorul Viaceslav Gladkov afirmând la momentul respectiv că aceasta a fost cauzată de căldură și "efectul de lupă".

​„Ca urmare a vremii calde (efectul de lupă a funcționat), a avut loc arderea spontană a muniției în zona satului Timonovo, pe care pompierii încă nu reușiseră să o neutralizeze”, a anunțat Gladkov pe canalul său de Telegram.

La rândul său, Ministerul ucrainean al Apărării  a ironizat afirmațiile guvernatorului rus, afirmând într-o postare făcută pe Twitter că „în câteva luni vom afla dacă muniția rusească poate exploda din cauza frigului”.

„Cele cinci cauze principale ale exploziilor subite din Rusia sunt: iarna, primăvara, vara, toamna și fumatul”, a adăugat postarea.

Explozia respectivă a avut loc la mai puțin de o săptămână după ce alte două sate din regiune au fost evacuate după izbucnirea unui incendiu puternic la un alt depozit de muniții.

Presupuse atacuri ucrainene

Cu luni înainte ca forțele armate ale Ucrainei să primească lansatoare multiple de rachete HIMARS din partea Statelor Unite, pe care le-au folosit pentru a efectua lovituri în spatele liniilor rusești, este crezut că forțele aeriene ale Kievului au lansat atacuri în această regiune rusă folosită pentru reaprovizionarea de armatei de invazie trimisă de Vladimir Putin în Ucraina pe 24 februarie.

Spre deosebire de exploziile de luna trecută din Crimeea, pe care le-a revendicat, Kievul nu a dorit să confirme sau să infirme atacurile din Belgorod.

Printre acestea s-a numărat operațiunea spectaculoasă cu elicoptere asupra unui depozit de petrol din această regiune.

Efectuat în noaptea dintre zilele de 30 martie și 1 aprilie, este crezut că acesta a fost primul atac al forțelor armate ucrainene pe teritoriul Rusiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne