Explicațiile Moscovei după ce submarinul rusesc Novorossiisk, capabil să lanseze rachete Kalibr, a ieşit la suprafaţă în largul coastelor Franţei

0
Publicat:

Un submarin rusesc care a ieşit la suprafaţă în weekend în largul coastelor Bretaniei a fost escortat de o fregată a marinei franceze , potrivit UK Defence Journal, care citează o declaraţie a Comandamentului maritim al NATO, potrivit United24Media.

FOTO X

„O fregată a marinei franceze supraveghează apropierile maritime ale Alianţei a semnalat prezenţa unui submarin rusesc ieşind la suprafaţă în largul coastei Bretaniei. NATO este pregătită să apere Alianţa noastră cu vigilenţă constantă şi conştientizare maritimă în întreaga zonă a Atlanticului”, a transmis acesta.

Potrivit UK Defence Journal, ar fi vorba despre Novorossiisk (B-261), un submarin de atac diesel-electric din clasa Kilo II îmbunătăţită, proiect 636.3, aparţinând Flotei ruse din Marea Neagră.

Cu un deplasament subacvatic de aproximativ 3.100 de tone şi o lungime de 74 de metri, Novorossiisk are o autonomie de până la 45 de zile şi poate coborî la adâncimi de 300 de metri. Este echipat cu şase tuburi lansatoare de torpile de 533 mm capabile să lanseze torpile, mine sau rachete de croazieră Kalibr.

Operaţiunea de monitorizare face parte din postura maritimă standard a NATO în Atlanticul de Nord, unde forţele aliate supraveghează activităţile de suprafaţă şi subacvatice din apropierea apelor europene.

Submarinul a operat anterior în Marea Mediterană în sprijinul acţiunilor militare ale Rusiei în Siria şi a efectuat mai multe misiuni în regiune ca parte a Forţei operative a Moscovei din Marea Mediterană. În 2015, vizita sa în portul spaniol Ceuta a stârnit critici din partea oficialilor britanici din cauza apropierii sale de Gibraltar.

Rusia neagă speculațiile privind o defecțiune tehnică

Informaţii recente apărute pe reţelele sociale ruseşti susţineau la sfârşitul lunii septembrie că Novorossiisk ar fi suferit o scurgere de combustibil, deşi UK Defence Journal a menţionat că amploarea pagubelor nu a fost confirmată.

De altfel, Rusia a negat luni relatările potrivit cărora unul dintre submarinele sale a suferit probleme tehnice după ieşirea la suprafaţă în largul coastei Franţei.

„Relatările unor instituții media despre o presupusă defecțiune care a cauzat ieșirea de urgență la suprafață a submarinului diesel-electric Novorossiisk în largul coastei Franței sunt false”, se arată într-un comunicat, citat de Tass.

Flota a subliniat că „echipajul submarinului efectuează în prezent un transfer de rutină între flote după ce a îndeplinit misiuni în cadrul forței operative permanente a Marinei Ruse staționate în Marea Mediterană. Conform regulilor internaționale de navigație, submarinele  trebuie să treacă prin Canalul Mânecii doar la suprafață”, adaugă comunicatul.

Submersibilul a fost construit la Şantierele navale ale Amiralităţii din Sankt Petersburg, lansat la apă în 2013, iar un mai târziu a intrat în serviciu, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală