Europa se pregăteşte pentru ce e mai rău în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La întâlnirea de urgenţă convocată de grupul de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia) miercuri, la Budapesta, liderii celor patru ţări au anunţat că se pregătesc pentru ce poate fi mai rău, în cazul Ucrainei.

Cei patru vecini occidentali ai Ucrainei se tem că situaţia critică de la Kiev s-ar putea extinde până „în curtea lor“, fiind alimentată de grupuri extremiste în mod special şi au cerut „un dialog naţional profund şi sincer îi poate permite Ucrainei să iasă din criză“.

Deşi cei patru premieri au lansat o declaraţie comună prin care condamnă violenţele din Ucraina, şeful Guvernului de la Budapesta a făcut o afirmaţie care a deviat de la linia pacifistă promovată de omologii săi. 

Viktor Orban a anunţat că a ordonat înfiinţarea unei unităţi speciale operaţionale care să fie pregătită „să apere ţara în faţa oricărui scenariu dramatic“.

Analiştii consideră că întâlnirea celor patru şefi de guverne este un semnal puternic cu privire la amploarea situaţiei critice din Ucraina şi ameninţările pe care ţările vecine le iau deja în calcul.

Premierul polonez a anunţat că va avea o serie de întrevederi cu oficial din ţări UE privind situaţia din Ucraina, pentru înfiinţarea „unui program practic de ajutorare a Ucrainei".

De cealaltă parte, Polonia şi România, implicate activ în promovarea orientării europene a Ucrainei şi Republicii Moldova în cadrul summitului de la Vilnius, au avut parte joi de două vizite speciale ale partenerilor euro-atlantici. La Bucureşti, John Sawers, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Marii Britanii - MI6 a fost primit de preşedintele Traian Băsescu, în timp ce la Varşovia, ministrul polonez de Externe a avut o întrevedere cu şeful Pentagonului, Chuck Hagel.

Trebuie să tragem concluziile greşelilor comise la negocierile UE-Ucraina. Trebuie să fie menţionat dreptul acestei ţări de a candida la un moment dat la UE“

      Ministrul polonez de Externe, Radolsw Sikorski. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”