Europa e mai îngrijorată decât SUA după alegerea lui Donald Trump, potrivit unui europarlamentar român

0
0
Publicat:

Europarlamentarul Loránt Vincze (UDMR) a anunţat, duminică, la Târgu Mureş, concluzia Comisiei pentru afaceri constituţionale (AFCO) a Parlamentului European la Washington din care a făciut parte: Europa este mai îngrijorată decât americanii după câştigarea alegerilor de către Donald Trump.

Parlamentul European. FOTO Profimedia

Concluzia a fost formulată în urma întrevederilor cu oficialii SUA, a declarat, pentru Agerpres, Loránt Vincze.

„A fost interesant de văzut cum se aşează lucrurile în Statele Unite în această perioadă tranzitorie, în care practic se fac pregătirile intrării noi administraţii, precum şi mai multe aspecte legate de constituirea Camerei Reprezentanţilor şi a Senatului. Şi a fost interesant de văzut care a fost efectul alegerii lui Donald Trump în SUA. Eu cred că în Europa noi ne facem mai multe griji. Cel puţin asta e ceea ce se vede în opinia publică, în declaraţiile majorităţii politicienilor, noi ne facem mai multe griji decât americanii”, a explicat europarlamentarul.

„Trump va avea un alt tip de preşedinţie în acest mandat”

Loránt Vincze a arătat că americanii consideră doar că a fost un exerciţiu democratic în urma căruia Donald Trump a câştigat clar, atât la votul popular, cât şi la cel al electorilor.

„Ei ştiu că Donald Trump va avea un alt tip de preşedinţie în acest mandat. Este mult mai pregătit pentru noul mandat, ştie ce vrea să facă, se va orienta foarte mult pe politica internă, pe politica economică, pe taxe, pentru că până la urmă majoritatea cetăţenilor a decis gândindu-se la situaţia economică, în primul rând, şi nu pe considerente morale. În al doilea rând, migraţia ilegală, care de asemenea este o temă care se vede în Statele Unite. Rămâne de văzut în ce măsură va fi Trump în stare să ducă la îndeplinire acel plan de returnare a migranţilor ilegali. Să menţionăm totuşi că, faţă de Europa, în Statele Unite migranţii ilegali lucrează, contribuie şi plătesc taxe, spre deosebire de Europa, unde mulţi trăiesc din diferite ajutoare sociale", a subliniat Vincze.

„Asta e normalitatea, să fim pregătiţi să facem faţă unor situaţii grele”

O altă concluzie a AFCO este legată de poziţia lui Donald Trump din primul mandat, referitoare la creşterea contribuţiilor statelor membre la NATO.

„În ceea ce priveşte politica externă, iată că temerea mare din primul mandat al lui Trump, despre care se spunea că este antieuropean şi doreşte slăbirea NATO, nu s-a întâmplat. El a vorbit despre creşterea contribuţiei la NATO la cel puţin 2% din PIB în cazul fiecărui stat. Lumea a fost nemulţumită când a auzit acest lucru, dar după războiul de agresiune a Rusiei asupra Ucrainei, toată lumea a început să crească cheltuielile de apărare. Semn că da, asta e normalitatea, să fim pregătiţi să facem faţă unor situaţii grele. Eu cred va fi greu pentru el ca în 24 de ore după învestire să rezolve să se pună capăt războiului şi să fie pace. Dar cred că Trump este decis să facă paşi în acest sens", a mai afirmat Vincze, potrivit Agerpres.

Parlamentarul european crede că Europa trebuie să aibă o relaţie foarte pragmatică cu Donald Trump şi cu SUA, atât economic, cât şi politic.

„Este cel mai isteţ, din punctul meu de vedere, să avem o relaţie foarte pragmatică cu Donald Trump şi cu Statele Unite, pentru că interesul Europei este să aibă o politică economică cât mai consistentă şi o influenţă cât mai mare pe plan internaţional. Fără un contact transatlantic, fără o relaţie transatlantică puternică, acest deziderat nu poate fi realizat. Deci ar trebui să punem la o parte ideile şi să vorbim de business. E ceea ce înţelege Donald Trump şi acest lucru e ceea ce urmăreşte el şi, în general, în politică”, a precizat Loránt Vincze.

Delegaţia AFCO, a arătat Loránt Vincze, a fost primită inclusiv la Casa Albă, unde s-a întâlnit cu membri ai echipei lui Donald Trump, cu reprezentanţii administraţiei care se ocupă de tranziţie, precum şi cu membri ai Congresului SUA.

Mai multe pentru tine:
Candidatul la șefia Guvernului de la Chișinău și-a prezentat echipa și programul de guvernare: „UE, Pace, Dezvoltare”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Coada pelerinilor la Altarul Catedralei. Vezi în timp real unde se termină rândul
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Grindeanu, „discuții private” cu președintele Nicușor Dan. Decizia pe proiectul privind pensiile magistraților, în ședința coaliției de azi
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Demi Moore: „Am făcut sport câteva ore în ziua în care mi s-a rupt apa!”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali