Drumul spre Vest al adolescenţilor albanezi, presărat cu obstacole. Părinte: Occidentul nu e raiul, dar tot e un „mic paradis”

Adolescenţii albanezi pleacă din proprie iniţiativă sau sunt încurajaţi de părinţi să caute o viaţă mai bună în Europa, în ţări precum Germania, Franţa sau Belgia, doar că imaginea lor a unui rai pe pământ în Occident nu se potriveşte deloc cu realitatea adeseori plină de greutăţi şi chiar de primejdii.

Alma, o văduvă în vârstă de 38 de ani, nu mai ştie nimic de fiul ei de 16 ani de când acesta a plecat în decembrie în Germania alături de alţi trei tineri. 

„Îngrijorarea îmi împunge inima. Vina este a mea, pentru că eu l-am încurajat să plece. Unde este? Cum îi merge?”, spune plină de regrete femeia care i-a dat fiului ei economiile strânse din munca de menajeră în speranţa că va studia şi va avea viaţa de care n-a avut parte ea însăşi.

„Are talent, are voce bună”, spune ea cu lacrimile şiroindu-i pe obraji.

În timp ce tinerii din Albania se confruntă cu şomajul prelungit şi sărăcia accentuată, numeroşi părinţi albanezi îşi trimit cu inima grea copiii peste hotare, în speranţa unui viitor mai bun. O parte din ei folosesc documente falsificate, în timp ce alţii apelează la rude sau cunoştinţe să-i însoţească până în Europa. Deşi nu sunt disponibile estimări oficiale ale minorilor neînsoţiţi ce încearcă să migreze într-o ţară europeană, câteva sute au fost opriţi la graniţe doar în anul 2020.

Ajunşi în Europa, aceşti tineri constată că viaţa într-o ţară europeană dezvoltată economic nu este deloc una de vis - mulţi nu vorbesc limba locală şi se confruntă cu izolarea, fiind nevoiţi să împartă o casă cu mulţi alţii.

Scăpaţi de sub opresiunea comunistă în anii 1990, albanezii au emigrat în masă în ultimii 30 de ani, când circa 1, 7 milioane de persoane- adică 37% din populaţie - şi-au părăsit ţara. În Albania, salariul mediu este de 420 de euro pe lună; potrivit cifrelor oficiale, unul din trei tineri este şomer.

„Mulţi albanezi continuă să perceapă Vestul ca pe un paradis ce urmează să le rezolve toate problemele sociale şi economice. Asta este o iluzie masivă”, a declarat pentru AFP sociologul Drita Teta.

Albania şi-a întărit controalele la frontieră pentru a împiedica migraţia ilegală a minorilor astfel că anul trecut, între ianuarie şi noiembrie, 309 de minori au fost opriţi la graniţă, faţă de 239 în 2020.

Tinerii care pleacă cu speranţe uriaşe se trezesc însă în faţa unei realităţi dure.

„Totul e departe de a fi un paradis, de ce e înfăţişat în filme şi în pozele pe care le vedem pe reţele sociale”, spune Florim, 16 ani care a încercat să se stabilească în Franţa fără ştirea părinţilor.

„Nu ştiam că a părăsit ţara, am aflat abia când a ajuns în Franţa”, a dezvăluit pentru AFP mama sa, care a depus eforturi pe lângă autorităţi să-şi readucă fiul în ţară, reuşind o lună mai târziu.

„Putea să se înhaite cu persoane dubioase, să apuce pe o cale greşită”, spune femeia.

Însă Alain Bouchon, a cărui asociaţie oferă servicii sociale minorilor din estul Franţei, spune că o mare parte dintre adolescenţii albanezi ajung în Franţa obligaţi de părinţii lor, fiind extrem de vulnerabili în lipsa unor sisteme esenţiale de sprijin.

„Unii dintre ei încep să comită mici infracţiuni şi devin pradă uşoară pentru diverse organizaţii mafiote”, spune el.

O familie cu patru copii a fugit în Belgia din Domen (nord), în 2015, după ce a primit ameninţări în urma protestelor contra exploatării unei cariere de piatră în apropierea casei lor.

După şase luni într-o tabără de refugiaţi, părinţilor li s-a refuzat cererea de azil în Belgia, motiv pentru care au decis să-şi lase copiii, cu vârste între 2 şi 9 ani la acea vreme, în grija rudelor.

„Un părinte nu poate niciodată să întoarcă spatele copilului său,  sacrificiul este enorm , dar n-am avut de ales. Am sacrificat iubirea de mamă pentru binele lor”, a spus mama copiilor pentru AFP, adăugând că, deşi Vestul nu e nicidecum raiul, e totuşi „un mic paradis” comparativ cu dificultăţile vieţii din Albania, o ţară din sud-estul Europei.