Doi tineri îndrăgostiţi, ieşiţi la plimbare cu barca, găsiţi morţi pe Lacul Garda. Cine sunt suspecţii în crima înfiorătoare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investigaţiile sunt în desfăşurare pentru reconstituirea exactă a accidentului Foto: pixabay

Uberto şi Greta, doi tineri din Italia au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unei plimbări cu barca pe lacul Garda din Salo, în Brescia. Doi turişti germani sunt cercetaţi pentru omor.

Duminică, în zorii zilei, pe barca vizibil avariată, Garda de Coastă a găsit corpul neînsufleţit al lui Umberto Garzarella, un antreprenor local în vârstă de 37 de ani, proprietar al unei companii locale, potrivit La Stampa.

La bordul bărcii se aflau şi hainele Gretei Nedrotti, de 25 de ani, din Toscolano, dispărută în lac, care după ore bune de căutări, a fost găsit moartă, în faţa portului Portese, la aproape o sută de metri adâncime.

Pentru accidentul nautic, carabinierii din Salò şi comanda provincială din Brescia anchetează doi turişti germani aflaţi încă în libertate. 

De fapt, ei au fost cei care au închiriat barca cu motor care ar fi accidentat barca celor doi tineri.

Investigaţiile sunt în desfăşurare pentru reconstituirea exactă a accidentului, iar cei doi suspecţi au fost supuşi unui test de alcoolemie pentru a stabili, în primul rând, dacă au fost băuţi în momentul impactului. 

VIDEO AICI

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online