Doi morţi şi clădiri distruse în urma unor bombardamente ruseşti asupra oraşului ucrainean Zaporojie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bombardamentele forţelor ruse au dus la moartea a cel puţin două persoane în cursul nopţii de miercuri spre joi în oraşul Zaporojie din Ucraina şi au avariat sau distrus mai multe clădiri rezidenţiale şi au cauzat incendii masive, a declarat joi dimineaţă guvernatorul regional Oleksandr Staruh, potrivit Reuters.

Foto colaj Twitter / Nexta

O femeie a murit în bombardament, iar o alta în drum spre spital, forţele ruse lansând şapte atacuri, a scris Staruh pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

"Cel puţin cinci persoane sunt sub dărâmături", a spus el.

"Multe persoane au fost salvate. Printre ele, o fetiţă de trei ani, care acum este sub îngrijire. Operaţiunea de salvare continuă", a adăugat oficialul ucrainean.

Zaporojie este una dintre cele patru regiuni anexate de Rusia. Anexarea a fost condamnată de aliaţii Ucrainei, iar Kievul spune că nu va accepta niciodată capturarea ilegală a unor teritorii ale sale prin forţă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat statului rus să preia controlul asupra centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa şi administrată în continuare de ingineri ucraineni, deşi a fost capturată de forţele ruse din primele momente ale războiului.

Centrala este chiar pe linia frontului, iar ambele părţi s-au acuzat reciproc de bombardamente şi au atras atenţia asupra riscului unui dezastru nuclear.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort