Directivă UE: Tratamentele medicale în străinătate vor fi decontate de statul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarii discută astăzi la Strasbourg implementarea unui sistem de sănătate publică care va permite accesul egal la tratament tuturor cetăţenilor UE.

Noua directivă, iniţiată de miniştrii UE în 2003 şi propusă de Comisia Europeană în 2004, va lămuri cetăţenii UE care până acum nu erau siguri dacă banii pe tratament într-o altă ţară UE decât a lor le vor fi returnaţi.

Ce acoperă legea

Directiva va oferi pacienţilor opţiunea de a îşi alege singuri locul de tratament şi posibilitatea de a aplica pentru cele mai bune servicii.

Dacă un pacient cere să plece într-o altă ţară pentru a se trata, ţara de provenienţă a acestuia va suporta în mod direct o parte din cheltuieli şi se va ocupa de toate detaliile financiare dintre pacient şi ţara în care acesta doreşte să se trateze. 

Însă ţara de provenienţă a pacientului trebuie să fie de acord să ramburseze cheltuielile medicale. Dacă, spre exemplu, un cetăţean german doreşte să meargă la dentist în străinătate, dar statul nemţesc nu plăteşte pentru astfel de servicii, atunci pacientul va trebui să îşi acopere singur costurile.

În afară de cazurile izolate în care statul nu plăteşte anumite servcii medicale, autorizarea tratamentului în străinătate nu poate fi respinsă, decât dacă ţara de provenienţă a pacientului are motive "clare, corecte, obiective şi limitate". 

Pentru a evita discrimarea faţă de oamenii care nu îşi pot permite servicii foarte scumpe, ţara de provenienţă va plăti suma direct către ţara sau spitalul din ţara în care aceştia sunt nevoiţi să meargă pentru tratament. Dacă acest lucru nu este posibil, pacientul va primi banii înapoi "în cel mai scurt timp posibil". 

Urmăreşte pe Adevărul Europa în seara aceasta şi mâine ce se întâmplă cu legea în Parlamentul European 

Bolile rare, un "detaliu" important al legii

Grupurile parlamentare din PE propun introducerea unei provizii "cruciale" în noua lege, conform căreia pacienţii care suferă de boli rare să poată beneficia de tratamente în orice stat membru UE. 

Dacă un pacient este supspect de o boală rară şi medicii din ţara lui de provenienţă nu îl pot trata sau nu pot detecta boala, acesta ar trebui să beneficieze de ajutorul unui expert, recomandă grupul liberalilor-democraţi ALDE. "Comisia Europeană ar trebui să ajute statele membre să coopereze între ele, pentru că pacienţii să primească ajutorul de care au nevoie," spune un purtător de cuvânt ALDE. 

Lipsă de informare

În UE, 30% dintre cetăţeni nu îşi cunosc drepturile, nu ştiu că au posibilitatea de a se trata în alte state membre. În momentul de faţă, peste 25 de milioane de europeni, mai mult decât întreaga populaţie a României, suferă de boli rare.

Europenilor le este frică de consecinţa unei invazii de pacienţi, şi anume, posibilitatea ca preţurile pentru serviciile de sănătate să crească considerabil. Însă cheltuielile pentru sănătatea publică transfrontalieră nu reprezintă mai mult decât 1% din bugetele pentru sănătate publică ale ţărilor membre UE.

În iulie 2008, Comisia a adoptat propunerea pentru noua lege europeană a sănătăţii publice transfrontaliere. În aprilie 2009, Parlamentul a avut prima audiere a legii, urmată la un an de a doua audiere. Toamna trecută, consiliul de miniştri s-a decis asupra noii legi, iar astăzi, după ce va fi discutată in plenul Parlamentului European de la Strasbourg, directiva ar putea fi adoptată.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța