Dezamăgire pentru Angela Merkel, după ce a fost învinsă în Saxonia Inferioară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel a fost învinsă în alegerile din Saxonia Inferioară FOTO Reuters

Opoziţia social-democrată şi Verzii au obţinut cu un loc mai mult decât CDU şi FDP la alegerile din Saxonia Inferioară.

Rezultatele oficiale au arătat că Partidul Social Democrat şi Verzii au câştigat alegerile, învingând  conservatorii lui Merkel, după o seară tensionată.

Vreme de câteva ore părea că alegerile vor fi câştigate de conservatorul David McAllister, care este pe jumătate scoţian. 

Potrivit rezultatelor finale, scrie „The Guardian“, alianţa dintre social-democraţi şi verzi a obţinut 69 de locuri. Verzii au obţinut cel mai bun rezultat din decursul ultimilor ani, iar liberalii au reuşit să sfideze toate pronosticurile pestimiste şi au obţinut 10% din voturi.

Rezultatul este crucial pentru Merkel, în condiţiile în care alianţa sa va fi testată în septembrie, când ea va încerca să obţină un al treilea mandat.

Analizele iniţiale sugerează că votul tactic este de vină pentru scăderea cu 6,5% a voturilor pentru CDU, alegătorii crezând că partidul lor este în siguranţă şi votând astfel pentru FDP pentru a preveni dispariţia acestuia de pe scena politică, fapt care ar fi dus la dispariţia coaliţiei.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent