Detalii de la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea. Ce li se pregătește britanicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planurile ce privesc ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea au început să fie dezvăluite gradual în Regatul Unit şi vor include proiecţii cu imagini ale Bijuteriilor Coroanei pe faţada Turnului Londrei, înainte de a fi prezentate în mai multe spaţii britanice emblematice, informează duminică DPA.

FOTO: Getty Images

Imagini ale bijuteriilor regale vor fi proiectate pe faţada faimosului Turn al Londrei în toamnă, înainte de a participa la un turneu extensiv de prezentare în întreaga ţară, organizat cu scopul de a spune povestea încoronării suveranilor britanici în faţa a mii de vizitatori.

Expoziţia „Crown and Coronation Display”, produsă de Historic Royal Palaces şi Luxmuralis, va explora istoria încoronărilor regale prin intermediul unui spectaculos show muzical şi vizual.

Guvernul britanic a anunţat totodată noile locuri în care vor fi proiectate imaginile de la încoronarea regelui şi a reginei consoarte, iar numărul acestor spaţii a ajuns la 57, în contextul în care peste 100.000 de oameni vor urmări ceremonia în direct în oraşele lor natale.

Pentru a marca weekendul încoronării, comunităţile britanice sunt încurajate să se reunească în cadrul unor petreceri stradale duminică, 7 mai, la o zi după ceremonia programată la Westminster Abbey pe 6 mai.

Peste 32.000 de pachete cu „prânzurile încoronării” au fost comandate şi aproximativ 50.000 de evenimente comunitare au fost planificate, la care ar urma să participe milioane de persoane.

De asemenea, vor exista sute de mii de oportunităţi pentru a participa la acţiunea de voluntariat „The Big Help Out”, luni, 8 mai (zi liberă în Regatul Unit), pentru a marca încoronarea noului suveran.

Organizatorii acestui proiect doresc să se asigure că încoronarea regală va lăsa o moştenire durabilă în rândul comunităţilor britanice, inspirând şi recrutând o nouă generaţie de voluntari.

Printre oportunităţile oferite se numără şansa de a deveni voluntar în cadrul unor organizaţii precum Scouts UK, Royal Voluntary Service, Guide Dogs, precum şi în cadrul numeroaselor mici grupuri locale care activează în domeniul voluntariatului.

„Încoronarea marchează începutul unui nou capitol în minunata noastră istorie naţională. Promite să fie plină de experienţe memorabile pentru întreaga ţară, întrucât milioane de oameni vor fi martori la un moment important din istoria Regatului Unit şi a Commonwealth-ului. Fiecare zonă din Regatul Unit urmează să aibă şansa de a vedea şi de a simţi bucuria încoronării, iar acele proiecţii gigantice de lumini le vor oferi comunităţilor ocazia de a vedea preţioasele comori regale vechi de sute de ani, de foarte aproape, pe parcursul acestui an”, a declarat Lucy Frazer, secretar de stat pentru Cultură.

Turnul Londrei va prezenta istoria Bijuteriilor Coroanei într-o nouă expoziţie. Organizată în „Jewel House”, unde preţioasa colecţie este păstrată sub pază armată, va explora pentru prima dată originile unora dintre cele mai preţioase obiecte ale sale, inclusiv a controversatului diamant Koh-i-Noor.

Expoziţia marchează prima modificare majoră realizată la nivelul spaţiului în care se află Bijuteriile Coroanei după mai mult de un deceniu şi se va deschide pentru public la doar câteva săptămâni după ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea.   

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”