Deputaţii germani, aşteptaţi să dea un vot crucial pentru viitorul avion de luptă european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Macheta avionului New Generation Fighter FOTO EPA-EFE

Viitorul avion de luptă european, care ar urma să înlocuiască Rafale şi Eurofighter şi să dea o nouă dinamică apărării în Europa, depinde acum de votul deputaţilor germani, transmite AFP, care se întreabă dacă acest proiect va deveni realitate.

După mai multe luni de rivalităţi politico-industriale între Germania şi Franţa, membrii Comisiei pentru Buget a Bundestagului au fost convocaţi pentru miercuri după-amiază să se pronunţe asupra deblocării unei linii de credit de 77 de milioane de euro în vederea lansării primei etape a proiectului.

Este vorba de finanţarea unor studii în vederea construcţiei până în 2026 a unui demonstrator al avionului de luptă european de nouă generaţie (numit NGF, sau „New Generation Fighter“).

Rezultatul votului este greu de anticipat, apreciază o sursă apropiată dosarului, întrucât numeroşi aleşi germani au sentimentul că proiectul este dominat de industria militară franceză.

Acest aparat, care ar urma să devină operaţional la orizontul lui 2040, este piesa centrală a programului SCAF (Sistemul de luptă aeriană din viitor), care mai prevede construcţia de drone şi rachete de croazieră.

Un vot pozitiv ar permite demararea unor contracte cu unele părţi implicate în acest proiect, mai ales cu Dassault, Airbus şi Thales.

Acum o săptămână, la Strasbourg, ministrul francez al Apărării Florence Parly a adresat un mesaj parlamentarilor germani.

Parisul şi Berlinul au „responsabilitatea“ să „construiască Europă apărării“, a declarat ea, pledând pentru un vot pozitiv care să transmită un „semnal politic puternic“.

Poriectul a depăşit o etapă importantă în decembrie anul trecut, cu găsirea unui acord între constructorii motorului, şi anume francezii de la Safran şi germanii de la MTU. Cele două companii au căzut de acord să dezvolte acest proiect printr-o societate comună cu părţi egale.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători