De ce i-a trebuit Franţei atât de mult timp pentru a legaliza căsătoriile între persoanele de acelaşi sex?
0Proiectul de lege prin care Camera Inferioară a Parlamentului francez a autorizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi posibilitatea ca aceste cupluri să adopte copii a fost trimis către Senat, acolo unde poate fi transformat în lege.
Prin acest vot, Franţa se alătură unor ţări precum Olanda, unde căsătoriile între homosexuali sunt permise încă din 2001, Belgia (din 2003) sau Spania (din 2005). În total, alte zece stare au trecut în legalitate căsătoriile între homosexuali în ultimii 15 ani, potrivit „The Washington Post“, care se întreabă cum de i-a trebuit Franţei atât de mult timp pentru a face acest lucru posibil.
„Un papa, une maman“
Această decizie întârziată pare a avea destule motive politice şi culturale în spate. Aşa cum subliniază Foreign Policy, deşi Franţa a discriminat comunitatea gay încă din 1791, cu mult înaintea altor ţări, a avut o populaţie romano-catolică destul de vocală şi un guvern conservator anti-gay în prima parte a secolului XX. În plus, la protestele francezilor împotriva homosexualilor au fost afişate pancarte cu mesajul „un papa, une maman“ („un tată, o mamă“ n.r.).
„Moral vorbind, pentru unii există un fel de precauţie: să nu evoluăm prea repede, să nu fim prea radicali“, a explicat Dominique Moisi, analist politic francez, pentru „New York Times“. Pe de altă parte, „Foreign Policy“ constată că în Franţa există o tradiţie îndelungată a relaţiilor extraconjugale.
Spre exemplu, fostul preşedinte francez Francois Mitterrand a dus o viaţă secretă alături de amanta sa Anne Pingeot, care, de altfel, a participat la funeraliile acestuia din 1996, alături de soţia lui Mitterrand.
Relaţii homosexuale ocazionale
Timp de decenii, în Franţa s-a acceptat ideea că homosexualii pot să facă orice doresc, dar în particular, aşa cum ar face orice cuplu obişnuit. Dar, odată ce efortul de a legaliza relaţiile homosexuale a prins contur, a existat şi o atitudine de respingere din partea publicului obişnuit să-şi păstreze viaţa intimă departe de ochii lumii.
„Înainte, cuplurile heterosexuale căsătorite obişnuiau să aibă, ocazional, relaţii sexuale cu parteneri de acelaşi sex. Chiar şi în prezent mai există astfel de practici, dar un element al societăţii franceze încurajează discreţia chiar şi acum, ideea de bază fiind că viaţa sexuală este privată, nu a spaţiului public“, mai scrie „Foreign Policy“.
Această infidelitate omniprezentă în Franţa a fost astfel folosită pentru a susţine argumentele sindicatelor care militează pentru drepturile homosexualilor.