David Cameron către Vladimir Putin: „Rusia nu trebuie să se mai amestece în treburile interne ale Ucrainei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic David Cameron s-a întâlnit cu Vadimir Putin la Paris FOTO Reuters

Premierul britanic David Cameron a avut, joi, o întrevedere, la Paris, cu preşedintele Vladimir Putin, în care i-a transmis liderului rus că Moscova ar trebui să nu mai intervină in treburile interne ale Ucrainei, informează Reuters.

Înainte de a participa la comemorările dedicate Debarcării în Normandia, liderul de la Kremlin a acceptat să se întâlnească pentru aproximativ o oră cu şeful guvernului britanic într-un salon privat al aeroportului Charles-de-Gaulle.

Potrivit Itar-Tass, cei doi lideri nu au dat mâna când s-au întâlnit, însă un purtător de cuvânt al Kremilinului a precizat că discuţiile au fost cât se poate de constructive, Putin şi Cameron „strângându-şi mâinile în spatele camerelor de filmat”.

Premierul britanic a precizat după discuţia cu Vladimir Putin că a reuşit să-i transmită preşedintelui rus câteva „mesaje ferme şi clare” în legătura cu criza din Ucraina.

„Situaţia şi contextul de astăzi din Ucraina sunt inacceptabile. Federaţia Rusă trebuie să îl recunoască în mod oficial pe noul preşedinte ales al ţării, Petro Poroşenko, şi să coopereze cu el. Pentru a se detensiona situaţia este necesar să se pună capăt fluxului de arme, precum şi a separatiştilor pro-ruşi care trec graniţa în Ucraina”, a declarat David Cameron.

De asemenea, şeful guvernului britanic s-a arătat optimist în legătură cu evoluţia situaţiei din Ucraina.

„În acest moment există o oportunitate de a avea o ţară stabilă, în care să existe pace, mai ales acum după scrutinul prezidenţial”, a mai afirmat David Cameron.

Tot joi, preşedintele american Barack Obama l-a avertizat pe Vladimir Putin că Rusia are la dispoziţie maximum patru săptămâni pentru a stabiliza Ucraina, în caz contrar comunitatea internaţională urmând să aplice noi sancţiuni.

„Domnul Vladimir Putin are posibilitatea de a reveni pe drumul drept al legislaţiei internaţionale. Vom vedea ce va face domnul Putin în două, trei, patru săptămâni”, a spus preşedintele american.


Citeşte şi:

Separatiştii pro-ruşi au ocupat puncte vamale la frontiera Ucrainei cu Rusia şi cer Moscovei 1 miliard de dolari

Punctele vamale Cervonopartizansk, Doljanski şi Cervona Mogila, situate în regiunea Lugansk, au fost atacate de rebeli separatişti în cursul nopţii de miercuri spre joi, poliţiştii de frontieră fiind nevoiţi să abandoneze joi trei puncte vamale de la graniţa cu Rusia, aşteptând întăriri. Separatiştii au rămas fără bani şi cer Moscovei un miliard de dolari.

Ultimatumul lui Obama: Rusia are la dispoziţie patru săptămâni pentru a înceta „provocările“ în Ucraina

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat joi că Rusia are la dispoziţie cel mult patru săptămâni pentru stabilizarea situaţiei din Ucraina, în caz contrar urmând să fie aplicate noi sancţiuni.

Şeful Pentagonului, un veteran al războiului din Vietnam, în România

Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, un veteran al războiului din Vietnam şi un republican noncorformist, se află astăzi în vizită în România, în contextual crizei din Ucraina şi al noilor ambiţii expansioniste ruse. Oficialul american are întâlniri cu ministrul apărării Mircea Duşa şi cu premierul Victor Ponta. Hagel vine de la Bruxelles, unde spus că SUA vor continua să-şi asume datoria apărării Europei.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews