Cum se explică longevitatea şi influenţa microstatelor Europei

Europa este casa a cinci dintre cele mai mici microstate din lume: Vatican, Monaco, San Marino, Liechtenstein şi Andorra. Aceste state, uneori, sunt amplasate în locuri neatractive comparativ cu ţările înconjurătoare şi duc lipsă de resurse naturale. Drept rezultat, puterile militare şi politice le-au lăsat în pace. Existenţa lor din zilele noastre este rezultatul a cel puţin doi factori-cheie: geografia şi geniul politic, notează Stratfor.

Andorra este stăpânită de preşedintele Franţei

Geniul politic al microstatelor Europei se vede foarte bine în cazul Andorrei. Ţara a fost de acord, la sfârşitul secolului al XIII-lea, să fie condusă şi de Contele de Foix, din sudul Franţei, şi de episcopul de Urgell, din Catalonia. Această soluţie a rezolvat conflictul dintre francezi şi catalani privind teritoriul Andorrei. 

Într-un final, Andorra a evoluat într-o democraţie parlamentară, însă acordul de atunci încă este valabil. Episcopul de Urgell şi preşedintele francez sunt co-prinţi de Andorra. Aşadar, în mod ironic, socialistul Francois Hollande este de fapt un monarh, cel puţin pentru andorreni. 

San Marino s-a împrietenit cu cine trebuie pentru a-şi păstra independenţa

Microstatele Europei au primit ajutor şi din partea aliaţilor puternici. Acesta este cazul pentru San Marino, căruia Papa Pius al II-lea i-a acordat terenuri suplimentare la mijlocul secolului al XV-lea. Această donaţie a permis ţării să-şi extindă domeniul mai departe de muntele Titan. 

Apoi, San Marino a semnat un tratat de protectorat cu Papa Clement al VIII-lea, în 1603, şi într-un final a supravieţuit procesului de unificare cu Italia pentru că a petrecut decenii împrietenindu-se cu şi adăpostind patrioţi italieni, inclusiv pe Giuseppe Garibaldi, în timpul conflictelor din Italia.

Liechtenstein este deţinut de o familie

În alte cazuri, supravieţuirea acestor state mici este legată de abilitatea unei singure familii de a ajunge la putere, cum s-a întâmplat în Liechtenstein. Ţara şi-a luat numele de la familia care o guvernează. Familia Liechtenstein este originară din Austria de Jos şi a fost îndeajuns de bogată pentru a cumpăra mici terenuri de-a lungul Europei centrale, dar nu deajuns de puternică pentru a reprezenta un factor decizional în cadrul Imperiului Roman.

Cei mai sus-puşi prieteni îi are Vaticanul

Prietenii puternici sunt foarte importanţi pentru microstate, şi nicio instituţie nu are prieteni mai sus-puşi ca Vaticanul. Statul este diferit de alte microstate europene, în principal pentru că este un stat sacerdotal-monarhic condus de episcopul Romei, Papa.

Viitorul microstatelor

Ironia din spatele existenţei îndelungate a microstatelor europene este că, de fapt, ele nu au fost niciodată complet independente. Având doar geografia de partea lor, aceste ţări au trebuit să-şi adapteze strategiile naţionale la evenimente care nu erau sub controlul lor. 

Principala lor provocare în deceniile care urmează este un proces fără sfârşit de adaptare, în special în cazul în care restul continentului va continua să se fragmenteze.

Microstatele europene au demonstrat o abilitate remarcabilă de a supravieţui. Timp de secole, o combinaţie de îndemânare politică, de adaptabilitate şi, uneori, de noroc chior le-a permis să supravieţuiască vicisitudinilor politice europene fără de sfârşit. În viitor, totuşi, aceste microstate se vor confrunta cu noi provocări.

În primul rând, microstatele se vor confrunta cu presiuni din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii privind un sistem financiar mai transparent, fapt care le pune în pericol modelul economic. De exemplu, la mijlocul lunii martie, SUA au acuzat Banca Privada d'Andorra că spală bani pentru grupurile de crimă organizată, iar filiala bancii din Spania, Banco de Madrid SA, a solicitat falimentul.

În următorii cinci ani, aceste ţări au devenit mai cooperante, dar, în mare parte, ele încă îşi bazează economia pe străinii bogaţi şi pe companiile offshore. În al doilea rând, criza din Europa a condus la multe nesiguranţe privind viitorul zonei euro, o zonă a monedei unice în care multe dintre microstate participă, dar în care nu au niciun cuvânt de spus.

De vreme ce aceste ţări nu sunt membre oficiale ale zonei euro, tensiunile asupra lichidităţilor băncii şi asupra solvenţei sunt mai periculoase deoarece băncile lor nu se pot baza pe Banca Centrală Europeană.