Cum ar putea participa Putin la negocierile de pace fără a fi arestat. Anunțul a fost făcut de președintele Elveției

0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveţia pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat, în pofida mandatului emis de Curtea Penală Internaţională, a asigurat, duminică, preşedinta elveţiană Viola Amherd, după summitul găzduit de ţara sa consacrat păcii în Ucraina, a consemnat EFE.

Vladimir Putin. FOTO EPA-EFE

Mandatul prevede excepţii, în caz de negocieri, a explicat Amherd într-o conferinţă de presă după reuniune.

După summit - pe care atât Elveţia, cât şi Ucraina, cele două coorganizatoare, l-au calificat drept un succes dat fiind numărul mare de lideri reuniţi care şi-au manifestat susţinerea pentru cauza ucraineană - preşedintele ţării-gazdă a subliniat că Elveţia este dispusă să dialogheze şi cu alte ţări care şi-au declinat participarea, cum este China, potrivit Agerpres.

La rândul său, ministrul de externe elveţian Ignazio Cassis a afirmat că ţara sa va informa Rusia şi alte ţări cu privire la rezultatele reuniunii, cu toate că majoritatea deciziilor luate la conferinţă nu pot fi implementate fără participare rusă.

Şeful diplomaţiei elveţiene a mai indicat că este posibil ca discuţiile vizând pacea în Ucraina găzduite în acest weekend în ţara sa, în staţiunea de lux Burgenstock, să continue la o locaţie care încă nu a fost stabilită, dar la o dată înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, notează Reuters.

Mandat de arestare pentru Vladimir Putin emis de Curtea Penală Internațională

Judecătorii Curții Penale Internaționale îl acuză pe președintele Federației Ruse de crime de război comise în Ucraina.

"Deciziile Curţii Penale Internaţionale sunt lipsite de sens pentru ţara noastră, inclusiv din punct de vedere juridic", a reacţionat pe Telegram purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova. Detalii aici 

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat