Cum afectează minele care plutesc în derivă în Marea Neagră preţul petrolului şi al alimentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Forţele Navale Române

Teama de bombardamente, dar şi existenţa unor mine au făcut ca tot mai puţine nave de transport să circule în Marea Neagră.

În plus, au crescut foarte mult şi costurile pentru asigurarea navelor. Preţul asigurărilor pentru transportul maritim din Marea Neagră nu mai poate fi controlat. Au existat cazuri în care preţul asigurărilor era mai mare decât preţul transportului.

Această situaţie duce la micşorarea numărului de nave de marfă în Marea Neagră, o asemenea evoluţie fiind suficientă atât pentru a împinge în sus preţul alimentelor, cât şi pe cel al petrolului. În plus, prezenţa minelor ar putea implica şi un element de presiune politico-militară, este de părere ministrul turc al Apărării.

Acesta afirmă că „Avem bănuieli că minele ar fi putut fi plasate în mod intenţionat. Poate că aceste mine au fost plasate pentru ca navele detectoare de mine maritime aparţinând NATO să intre în Marea Neagră. Pentru a exercita presiuni asupra Turciei” în ceea ce priveşte prevederile Convenţiei de la Montreux referitoare la accesul navelor de război prin strâmtorile turceşti.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța