Cum a construit Vaticanul un imperiu imobiliar pe banii lui Mussolini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaticanul a primit bani de la Mussolini ca recompensă pentru proprietăţile pierdute în anii 1860 FOTO Shutterstock

Multe dintre clădirile londoneze, cum ar fi sediul firmei Bulgari sau sediul băncii de investiţii Altium Capital, aparţin Vaticanului. Portofoliul imobiliar al Bisericii Catolice, ascuns în spatele unei structuri complicate de companii offshore, s-a construit timp de ani de zile, folosind bani de la Mussolini, vestitul dictator al Italiei. Mussolini a finanţat papalitatea pentru a-i fi recunoscut regimul fascist în 1929, dezvăluie „The Guardian“.

De atunci, valoarea internaţională a averii de la Mussolini a ajuns la peste 550 de milioane de euro. În 2006, când suma aceasta îşi atinsese valoarea maximă, Biserica a cheltuit 17 milioane de euro pentru a achiziţiona o clădire de birouri într-o zonă de lux din Londra. De asemenea, Vaticanul ar fi cumpărat din aceşti bani mai multe proprietăţi în Franţa şi în Elveţia. 

Aspectul surprinzător al acestor achiziţii este cât de departe a ajuns Vaticanul în încercarea de a păstra secretul milioanelor lui Mussolini, scrie „The Guardian“. Clădirea de birouri din Londra a fost achiziţionată de o companie numită Grolux Investments Ltd., care deţine, de fapt, şi celelalte proprietăţi londoneze. Registrele publice nu dezvăluie proprietarii adevăraţi ai companiei, şi nici nu menţionează în vreun fel Vaticanul.

Banii lui Mussolini au fost foarte importanţi pentru finanţele Vaticanului. „Acum, papalitatea este asigurată din punct de vedere financiar. Nu va mai sărăci niciodată“, spune John Pollard, un istoric de la Cambridge, în volumul „Banii şi Creşterea Papalităţii moderne“ 

Pe timp de război este, poate, de înţeles de ce s-a păstrat secretul provenienţei banilor, dar nu este foarte clar de ce Vaticanul continuă să păstreze secretul proprietăţilor londoneze chiar şi după se structura sa financiară a fost reorganizată în 1999, scrie publicaţia citată.

Poziţia Bisericii Catolice

Deşi a păstrat tăcerea în faţa celor de la „The Guardian“, Biserica Catolică a negat faptul că şi-a construit un imperiu imobiliar pe banii lui Mussolini în schimbul recunoaşterii regimului fascist. Vaticanul nu a negat, însă, că s-a folosit de banii lui Mussolini pentru a investi în imobiliare, ci a dezminţit circumstanţele plăţii. 

Vaticanul a primit bani din partea guvernului lui Mussolini ca recompensă pentru proprietăţile pe care le-a pierdut atunci când statele papale au fost invadate şi ocupate de Regatul Italian în anii 1860“, specifică surse din interiorul Vaticanului citate de „The Telegraph“. Banii au fost plătiţi prin faimoasele Acorduri de la Latran din 1929, prin care Mussolini a recunoscut statul Vatican şi prin care Biserica a renunţat la pretenţiile ei asupra fostelor state papale.

Biserica a părut sincer uimită că cineva a considerat această informaţie nouă sau scandaloasă. Purtătorul oficial de cuvânt al Vaticanului a spus că această informaţie este publică de 80 de ani. „Existenţa unor investiţii în proprietăţi imobiliare făcute de Sfântul Scaun, cumpărate cu banii statului italian, este cunoscută de peste 80 de ani. Banii din partea Italiei au fost o compensare pentru bunurile expropriate ale Bisericii“, spune părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie