Croaţii îşi aleg reprezentanţii în Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Analiştii estimează că prezenţa la urne va fi slabă

Duminică, croaţii merg la urne ca să voteze cei 12 parlamentari care le vor reprezenta interesele în Parlamentul European. Totuşi, în Croaţia, ţara care urmează să adere la Uniunea Europeană la 1 iulie, apetitul pentru blocul comunitar este tot mai scăzut, pe fondul crizei economice care afectează fosta republică iugoslavă.

Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţă la ora 05.00 şi se vor închide la ora 17.00. În intervalul de 12 ore, sunt aşteptaţi la urne 3,7 milioane de croaţi, care îşi pot vota în 6.600 de circumscripţii electorale. Pe liste sunt înscrişi 336 de candidaţi din partea a 40 de partide şi 12 candidaţi independenţi, notează AFP şi EFE.

Scurta campanie electorală a fost urmărită cu dezinteres de croaţi, mai ales în contextul în care doar jumătate dintre ei vor să facă parte din blocul comunitar, spun specialiştii. Durata campaniei, lipsa de interes şi criza care a ridicat şomajul până la 21% sunt doar câteva dintre motivele pentru care prezenţa la urne va fi slabă. Sondajele arată că 45% din cei cu drept de vot vor merge duminică la urne.

„Sprijinul pentru aderare s-a năruit din cauza situaţiei economice din ţară şi a neîncrederii faţă de clasa politică locală, dar şi din cauza problemelor economice cu care se confruntă însăşi UE”, afirmă Radovan Vukadinovic, expert în relaţii internaţionale. Economia locală este în recesiune aproape permanentă din 2009. În 2012, produsul intern brut s-a contractat cu 2%.
 

Potrivit sondajelor, cele mai multe voturi va aduna coaliţia de guvernământ condusă de Partidul Social Democrat (SDP), care va câştiga şase mandate. În acelaşi timp, coaliţia de centru-dreapta condusă de Uniunea Democratică Croată (DHZ) ar putea avea cinci membri în Parlamentul European, iar laburiştii unul.

Mandatul deputaţilor croaţi aleşi de duminică va dura doar până la alegerile europarlamentare din 2014, când se va organiza un scrutin la nivelul întregii Uniuni.

Guvernul de la Zagreb, conştient ca ţara va fi una din cele mai sărace din blocul comunitar - cu un PIB pe cap de locuitor situat la 60% din media europeană -, speră că ajutorul financiar al UE, estimat la peste 13 miliarde de euro până în 2020, va contribui la redresarea economiei locale.

Mai multe pentru tine:
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”