Criza politică din Germania se prelungeşte. Decizia preşedintelui privind dizolvarea camerei inferioare a parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Germaniei a anunţat vineri că va lua o decizie cu privire la dizolvarea camerei inferioare a parlamentului după Crăciun, pe 27 decembrie, ceea ce prelungeşte criza politică, după ce executivul condus de cancelarul Olaf Scholz a primit votul de neîncredere.

Frank-Walter Steinmeier a anunţat că va lua o decizie după Crăciun. Foto arhivă

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a afirmat vineri că îşi va anunţa pe 27 decembrie decizia în ce priveşte dizolvarea camerei inferioare a parlamentului - Bundestag - ceea ce ar urma să deschidă calea alegerilor anticipate din februarie, notează Agerpres, citând presa internaţională.

Practic, avizul din partea preşedintelui Germaniei este ultimul obstacol constituţional care mai trebuie depăşit pentru a putea avea loc alegeri anticipate, după ce cancelarul Olaf Scholz a pierdut, luni, un vot de încredere în legislativ.

După luni de lupte interne privind prioritățile fiscale și diferențele ideologice, care au devenit în cele din urmă prea mari pentru prima coaliție federală tripartită din Germania, democrații liberi s-au retras de la guvernare, astfel că social-democraţii lui Scholz şi Verzii formează guvernul, dar fără majoritate parlamentară.

În acest context, guvernul a primit un vot de neîncredere din partea Parlamentului german, chiar la iniţiativa cancelarului Olaf Scholz, ceea ce a deschis calea organizării de alegeri anticipate, care ar putea avea loc la începutul anului 2025, dacă preşedintele avizează favorabil decizia parlamentarilor.

În conformitate cu articolul 68 din legea fundamentală, Constituţia Germaniei, preşedintele are la dispoziţie 21 de zile de la pierderea votului de încredere pentru a decide dacă să dizolve Bundestagul.

Curtea Constituţională, instanţa supremă a Germaniei, a fost nevoită să intervină de două ori în legătură cu dizolvarea Bundestag - în 1983 şi 2005 - în urma unor plângeri din partea legislatorilor. De aceea, preşedintele Frank-Walter Steinmeier a notat că a purtat discuţii cu lideri din parlament în această săptămână, după votul de încredere, pentru a se asigura că „nu mai există nicio perspectivă a unei majorităţi parlamentare stabile pentru un guvern federal”.

Până la aşteptata decizie, legislativul german a înscris, vineri, în Constituţie reforme menite să apere instanţa supremă a ţării de interferenţe politice, sub ameninţarea reprezentată de ascensiunea partidelor populiste, în vederea aşteptatelor alegeri din februarie.

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?