Creşte presiunea asupra cancelarului german Scholz pentru a trimite Ucrainei rachete de croazieră Taurus

0
Publicat:

Presiunea asupra cancelarului german Olaf Scholz pentru a oferi Ucrainei rachete de croazieră Taurus se intensifică atât dinspre opoziţia creştin-democrată, cât şi în propria sa coaliţie de guvernare, după ultimele atacuri aeriene ruseşti masive asupra teritoriului ucrainean, relatează miercuri agenţia EFE.

Olaf Scholz FOTO: EPA-EFE

„Ucraina are nevoie urgent de rachete Taurus pentru a se putea apăra de atacurile ruseşti pe propriul teritoriu”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru politică externă al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), principalul partid de opoziţie, Norbert Rottgen, potrivit Agerpres. 

„Ucraina a folosit armele pe care le-a primit pentru a-şi apăra teritoriul şi nimic nu sugerează că ar proceda altfel cu rachetele Taurus”, crede acesta.Vicepreşedintele grupului parlamentar al CDU, Johannes Wadephul, s-a pronunţat şi el pentru furnizarea rapidă de rachete Taurus către armata ucraineană.

„Ucraina ar avea astfel posibilitatea să lovească liniile de aprovizionare ruseşti departe de linia frontului. Aceasta i-ar obliga pe ruşi să-şi mute mai departe depozitele de muniţii şi centrele de comandă”, explică parlamentarul de dreapta.

„Rusia a început războiul. Atunci de ce ea să poată cere unilateral ca războiul să se desfăşoare numai pe teritoriul ucrainean?”, întreabă acelaşi parlamentar.

Şi în interiorul coaliţiei guvernului federal german există politicieni care cer includerea rachetelor Taurus în ajutorul militar oferit Ucrainei, cum este preşedintele comisiei parlamentare pentru Afaceri Europene, Anton Hofreiter, membru al partidului Verzilor condus de titulara Externelor, Annalena Baerbock.

„Germania a făcut deja mult în apărarea antiaeriană, dar pentru a proteja populaţia Ucrainei este nevoie de mai mult”, a indicat parlamentarul ecologist.

„Este în mod special urgent să li se trimită rapid (rachete) Taurus”, consideră acesta.

Dar purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebreit, a declarat miercuri că nu are nimic nou de anunţat cu privire la acest subiect. „Dorim să ajutăm Ucraina cu tot ce este posibil şi în acelaşi timp să evităm ca Germania şi NATO să fie parte a războiului. Pe de altă parte, tot ajutorul nostru trebuie coordonat cu aliaţii”, a explicat oficialul german.

Guvernul cancelarului Scholz a fost până în prezent reticent să trimită Ucrainei rachete Taurus, unul dintre motive fiind că aceste rachete care au rază de acţiune de peste 500 de kilometri i-ar permite Kievului să atace teritoriul Rusiei. Livrarea unor asemenea rachete aer-sol implică şi dificultăţi tehnice, întrucât forţele aeriene ucrainene nu dispun de platforma pentru a le lansa, astfel că ar fi nevoie de integrarea lor pe avioanele de luptă de care dispune Ucraina sau includerea în pachet a avioanelor adaptate pentru lansarea acestor rachete şi implicit instruirea piloţilor ucraineni, care necesită timp.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie