„Corriere della Sera“:  Bersani cere medierea preşedintelui Italiei, dar nu renunţă la postul de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat din Italia susţine că liderul acestuia, Pier Luigi Bersani, nu a renunţat la sarcina de formare a guvernului, însă nu are majoritate parlamentară şi a cerut intervenţia preşedintelui, scrie „Corriere della Sera“, în ediţia online.

Într-un comunicat, Partidul Democrat italian a dat asigurări că presa a înţeles greşit, subliniind că Bersani nu renunţă la formarea guvernului.

„Consultările cu celelalte partide nu au dat rezultat. Preşedintele Giorgio Napolitano şi-a asumat iniţiativa de a verifica personal posibilele evoluţii din cadrul politic instituţional“, a explicat secretarul Administraţiei prezidenţiale, Donato Marra.

Iniţial, presa relatase că premierul desemnat, Pier Luigi Bersani, a renunţat la sarcina formării guvernului, în contextul în care nu a reuşit să formeze o majoritate în Parlament.

„Discuţiile cu alte formaţiuni politice nu au avut succes“, a declarat Bersani după întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele Giorgio Napolitano.

Niciuna dintre principalele forţe politice din Italia - coaliţia de centru-stânga condusă de Pier Luigi Bersani, coaliţia de dreapta condusă de Silvio Berlusconi şi Mişcarea Cinci Stele, a lui Beppe Grillo - nu au obţinut majoritate în Parlament în urma alegerilor legislative.

Liderul coaliţiei de centru-dreapta, Silvio Berlusconi, i-a cerut de două ori lui Pier Luigi Bersani ca partidul său, Poporul Libertăţii, să participe la viitorul guvern.

Mişcarea populistă Cinci Stele (M5S) a reiterat miercuri refuzul de a oferi votul de încredere pentru un eventual guvern condus de Pier Luigi Bersani.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews