Contraofensiva Ucrainei mai are vreme bună 45 de zile. Ce spun experții și de ce ar trebui să țină cont Kievul

0
Publicat:

Trupele ucrainene mai au, probabil, între 30 şi 45 de zile la dispoziţie înainte ca vremea să le complice operaţiunile de luptă pentru contraofensivă, a declarat şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley, transmite agenţia dpa. 

În estul și sudul Ucrainei, luptele continuă FOTO Profimedia

Aceasta este „încă o perioadă rezonabilă de timp”, a declarat Milley, pentru BBC, într-un interviu. Armata ucraineană a înregistrat progrese constante şi a menţinut o forţă de luptă considerabilă, a spus el. Dar bătălia nu s-a încheiat încă, a adăugat Milley. Acesta a continuat spunând că, în aproximativ o lună, vremea rece se va instala. „Vor veni ploile, va deveni foarte noroios. Va fi foarte dificil de manevrat la acel moment, iar apoi se va ajunge în plină iarnă”, a spus Milley.

În momentul de faţă este prea devreme pentru a spune dacă contraofensiva Ucrainei a eşuat sau nu, a spus generalul. „Lupte grele încă au loc. Ucrainenii luptă și avansează constant. Mai rămâne ceva timp, probabil vreo 30-45 de zile de vreme de luptă, așa că ucrainenii nu au terminat încă. Bătăliile nu s-au încheiat încă. (Militarii ucraineni - n.red.) nu au încheiat încă faza de luptă a ceea ce au planificat. (...) Am spus de la bun început că acest război va fi lung, lent, dificil și va implica un număr mare de victime. Este exact ceea ce se întâmplă”, a declarat Milley.

Se diminuează avantajul adus de armamentul modern

Analistul militar Aurel Cazacu susține că ucrainenii trebuie să tragă tare acum până se ajunge în anotimpul ploios. „În Ucraina solul este mlăștinos. Noroaiele imense vor face operarea echipamentelor foarte dificilă. Adică mobilitatea scade și se diminuează oarecum avantajul adus de dotările moderne de tip occidental. Ca să nu mai vorbim de iarnă că atunci condițiile sunt chiar și mai grele. Mai trebuie să ținem cont de ceva: Rusia de pregătește de o nouă mobilizare. Vorbim de sute de mii de oameni, până la 700.000 după unele surse, dar cred că este exagerat. Oricum vorbim de mobilizarea unor oameni de dincolo de munții Urali, oameni care sunt obișnuiți cu frigul, oameni care au ierni crunte șapte sau chiar opt luni, cu temperaturi cu minus și două cifre. Pai cum fac ei față pe front iarna în comparație cu ucrainenii? Răspunsul este știut de toată lumea. Repet, ucrainenii trebuie să tragă tare acum, să câștige cât mai mult teren, dar și să se pregătească să-și conserve avansul pe timpul iernii. Altfel este păcat că și ei au avut pierderi destul de mari în această contraofensivă”, a precizat Aurel Cazacu.

Reamintim că Ucraina se opune unei invazii ruseşti la scară largă din februarie 2022. Kievul şi-a început contraofensiva în urmă cu trei luni, operaţiune despre care mulţi observatori spun că a fost lentă. În ultimele zile, Kievul a raportat mai multe câştiguri militare importante.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție